Dinamo s-a impus, miercuri, scor 3-1, cu Steaua, într-un meci din etapa a 18-a a Ligii I. Steaua a deschis scorul în debut, după un penalty primit în secunda 10, dar Dinamo a întors scorul până la pauză. În repriza a doua, tot Dinamo a marcat, pentru un scor final 3-1. Confruntarea dintre Dinamo Bucureşti şi FC Steaua Bucureşti, cel mai des întâlnit meci din fotbalul românesc, a ajuns în faţa celui de-al 166-lea episod oficial şi al 138-lea în Liga 1, potrivit datelor Ligii Profesioniste de Fotbal. În Liga 1, gruparea din „Ştefan cel Mare” a reuşit 46 de victorii, „roş-albaştrii” au bifat 41 de succese, iar 50 de partide s-au încheiat la egalitate. Palmaresul cu Dinamo echipă gazdă: 68 jocuri – 27 victorii Dinamo – 24 remize – 17 victorii Steaua. Întâia confruntare a avut loc pe 21 noiembrie 1948, CSCA – Dinamo 0-1, marcator Marin Apostol (minutul 42). Steliştii au reuşit primul succes abia în cel de-al cincelea meci direct, pe 6 mai 1951, CCA – Dinamo 2-1. Soarta jocului a fost decisă în prima jumătate de oră, atunci când Francisc Zavoda I (minutul 20) şi Nicolae Roman (minutul 25) l-au învins pe Iosif Fuleiter, reuşita lui Florian Ambru (minutul 53) fiind doar una de onoare. Cele mai multe goluri marcate de stelişti în derby-urile din campionat: Gheorghe Constantin – 10, Ion Alecsandrescu – 9, Florea Voinea şi Ion Vlădoiu – 7. Pentru „Profesorul” Constantin, primele reuşite în poarta rivalei au venit pe 16 septembrie 1956, CCA – Dinamo 4-3, joc în care a a izbutit o dublă. Cornel Dinu este jucătorul cu cele mai multe meciuri disputate în campionat în tricoul dinamoviştilor, 28 (32 în total). El este urmat de Ion Nunweiller III – 23 prezenţe şi Ionel Dănciulescu – 21 jocuri. Pentru Steaua, cele mai multe prezenţe în Liga 1 le-au bifat Tudorel Stoica – 24, Vasile Zavoda – 22, Marius Lăcătuş şi Emeric Jenei – 21.
23 martie 2003, Dinamo – Steaua 2-4: primul derby pentru antrenorul Ioan Andone pe banca „alb-roşilor”. „Fălcosul” a strâns nouă astfel de dueluri în campionat ca tehnician. Are în palmares trei victorii, două remize şi trei înfrângeri. 4 noiembrie 2012: primul derby pentru antrenorul Laurenţiu Reghecampf, care este neînvins din postura de tehnician, atât în campionat (şapte jocuri – trei victorii – patru remize), cât şi în Cupa României (patru jocuri – o victorie – trei remize). 3 mai 2015, Dinamo – Steaua 1-3 (Elhamed / Stanciu dublă, Prepeliţă), ultima victorie din contul oaspeţilor din această rundă. 22 noiembrie 2015, Dinamo – Steaua 3-1 (autogol Varela, Palic, Gnohere / Stanciu): singura victorie izbutită de gruparea din „Ştefan cel Mare” în ultimele 18 derby-uri din toate competiţiile, interval în care „roş-albaştrii” au bifat nouă succese.
Cele mai multe derby-uri disputate în campionat de actualii jucători dinamovişti: Dorin Rotariu – 10 jocuri, Steliano Filip – 8 jocuri, Valentin Lazăr, Ionuţ Nedelcearu – câte şase jocuri. Cele mai multe derby-uri disputate în campionat de actualii jucători stelişti: Adrian Popa – 11, Gabriel Tamaş – 9 (6 pentru Dinamo), Alexandru Bourceanu – 8, Mihai Pintilii 6.