În contextul în care fenomene meteorologice extreme – ninsoare, lapoviţă, polei şi vânt puternic au fost anunţate pentru aceste zile, Poliţia Română recomandă- în special conducătorilor auto – să adopte o manieră prudentă de conducere şi să adapteze permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic.
Dacă partea carosabilă este umedă ori acoperită cu polei sau zăpadă, şoferii trebuie să adapteze o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare, în astfel de condiţii, este mult mai mare. „Întrucât vântul puternic, lapoviţa, ninsoarea şi depunerile de polei afectează întotdeauna buna desfăşurare a circulaţiei rutiere, recomandăm conducătorilor auto să-şi sporească atenţia pe toată durata deplasării lor, dar, mai ales, la ieşirile din tronsoanele împădurite şi sate, la intrările şi ieşirile de pe poduri sau la încrucişările cu autovehiculele cu gabarit mare. Totodată, trebuie evitate oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor, pe care vântul puternic i-ar putea rupe“, susţin reprezentanţii Poliţiei Române.
Poliţia rutieră reaminteşte, de asemenea, că rafalele de vânt laterale modifică traseul maşinilor, astfel încât, cu cât viteza de rulare a autovehiculului este mai mare, cu atât mai mare poate fi şi abaterea de la trasa ideală de rulare.
În aceste condiţii, se recomandă ca luminile de întâlnire să fie folosite şi pe timpul zilei, permanent, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă.
Recomandările mai vizează inclusiv informarea cu privire la condiţiile meteo din zonele în care urmează să se deplaseze şoferii, şi să-şi echipeze maşinile corespunzător, reamintind că prevederile legale în vigoare interzic circulaţia autovehiculelor fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, indiferent de data calendaristică.
Şi pietonilor li se recomandă să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că o pot face în condiţii de siguranţă.