Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Daniel Prodan a fost depus

la Tribuna Oficială a Arenei Naţionale

Sicriul cu trupul neînsufleţit al fostului fotbalist Daniel Prodan a fost depus, ieri, la ora 9:45, la Tribuna Oficială a Arenei Naţionale, în prezenţa familiei şi a unor foşti colegi de la Steaua şi echipa naţională, anunţă News.ro. La Arena Naţională au fost prezenţi foştii internaţionali Marius Lăcătuş, Adrian Ilie, Gheorghe Popescu, Mircea Sandu, Toni Doboş, Bogdan Stelea, Basarab Panduru şi Dumitru Moraru.
Din partea FC Steaua au fost prezenţi directorul sportiv Mihai Stoica şi preşedintele Consiliului de Administraţie, Valeriu Argăseală, care a depus o coroană pe care era agăţat un tricou al Stelei cu numărul 6, din perioada în care Prodan a evoluat la gruparea „roş-albastră”.
Înmormântarea va avea loc astăzi, la ora 13:00, la Cimitirul „Sfântul Nicolae” din Pipera.
Daniel Prodan, în vârstă de 44 de ani, a murit miercuri seara, în locuinţa sa din Voluntari, după ce a suferit un infarct.

 

Marius Şumudică: Dinamo este o echipă mult mai bună decât noi,

de asta am primit multe goluri

Marius Şumudică, antrenorul Astrei Giurgiu, a declarat joi, după înfrângerea formaţiei sale pe teren propriu cu Dinamo Bucureşti în sferturile de finală ale Cupei Ligii, faptul că echipa bucureşteană este mai bună şi a speculat greşelile din apărarea giurgiuvenilor graţie unor contraatacuri. Scorul în timpul regulamentar a fost 2-2, dar bucureştenii au înscris de trei ori în prelungiri. Gnohere (13′), Palic (52′), Popa (91′), Hanca (penalty 104′, 117′) au înscris pentru Dinamo, iar Alibec (49′) şi Budescu (penalty 70′) au marcat pentru Astra. „Nu se poate să nu gestionăm bine momentul de la 2-2, aveam om în plus. Ştiam că Dinamo asta joacă, pe contraatac mereu. I-am avertizat pe jucătorii mei, dar ne-au prins de mai multe ori. Am ratat o sumedenie de ocazii până să rămânem în inferioritate. Cred că şi în prima repriză am controlat jocul. Când jucăm în patru pe linia de fund, nu avem viteză şi nu putem să jucăm. Când am schimbat la trei fundaşi centrali, am jucat altfel. Dinamo este o echipă mult mai bună decât noi, de asta am primit multe goluri. Îmi doresc să prind play-off-ul şi să am puterea să decid câte ceva în play-off. Mai sunt multe meciuri de jucat, nu avem nicio problemă în a recupera din puncte. Voi rămâne la echipă până la terminarea contractului, nu se pune problema să plec. S-au simţit absenţele lui Silviu Lung şi Cristian Săpunaru”, a declarat Marius Şumudică după meci, pentru DigiSport. Denis Alibec, atacantul giurgiuvenilor, s-a declarat foarte dezamăgit de proporţiile scorului şi consideră că greşelile personale au făcut diferenţa. „Normal că sunt dezamăgit, mai ales de scorul de pe tabelă. Diferenţa s-a făcut la greşelile personale. Am avut şi eu vreo două ocazii, dacă marcam eu poate altul era scorul. Probabil ne-am relaxat puţin după ce am preluat conducerea şi de atunci totul s-a rupt. Dacă batem la Craiova, cred că avem şanse să prindem play-off-ul. Sunt foarte obosit, dar mă bucur că nu mă doare genunchiul. Cred că voi reuşi să evit operaţia. Nu ştiu care e problema suporterilor Astrei, m-au înjurat din minutul 1. Asta e mulţumirea din partea lor pentru că am câştigat campionatul şi am adus aici echipe cu nume din Europa. Cred că dacă nu era Astra Giurgiu, nu auzea nimeni de oraşul ăsta”, a spus Alibec la finalul partidei.

 

Veniturile din fotbalul românesc au scăzut considerabil

Fotbalul profesionist din România a generat, în 2015, venituri totale de aproximativ 56 milioane de euro, cu 10 milioane de euro mai puţin decât în anul precedent, potrivit datelor furnizate de către Liga Profesionistă de Fotbal (LPF).
Potrivit unui comunicat al LPF, structura veniturilor din fotbalul profesionist este reprezentată de: bilete de intrare – 3%, sponsorizări şi publicitate – 19%, din care aproximativ 55% sunt venituri cu părţi afiliate, drepturi de difuzare – 40%, venituri UEFA – 9%, venituri/subvenţii de la autorităţi locale – 20%, alte venituri – 9%.
Cluburile care au înregistrat cele mai mari venituri, între 4,8 şi 8 milioane de euro, sunt FC Steaua (8 milioane de euro), urmată de CS Pandurii Tg. Jiu şi ASA Târgu Mureş (locurile 2 – 3 sunt, în 2016, în insolvenţă după pierderea finanţatorilor), menţionează comunicatul.
Din punct de vedere al veniturilor înregistrate din vânzarea biletelor, topul cluburilor este reprezentat de
FC Steaua Bucureşti, FC Dinamo Bucureşti şi FC Botoşani. În funcţie de veniturile din sponsorizări şi publicitate, se diferenţiază FC Dinamo (peste 1,3 milioane de euro), FC Steaua (aproximativ 1,2 milioane de euro) şi Viitorul Constanţa (peste 780.000 de euro).
Cinci cluburi au înregistrat profit net în 2015: FC Viitorul (1.2 milioane de euro), CS Gaz Metan Mediaş (520.000 de euro), FC Botoşani (125.000 de euro), CS Pandurii Tg. Jiu (89.000 de euro) şi Dinamo Bucureşti (profit din reducerea datoriilor în insolvenţă).
Fotbalul profesionist din România a generat în 2014 venituri totale de 66 milioane de euro. În acelaşi an, structura veniturilor a fost reprezentată de: 36% – drepturi de televizare, 18% – premii UEFA, 5% – vânzarea de bilete şi abonamente, 28% – sponsorizări şi activităţi comerciale, 13% – alte surse.
În topul audienţelor TV în Liga 1 se află partidele disputate de FC Steaua Bucureşti, Dinamo Bucureşti, FC Craiova şi Astra Giurgiu.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentVorbe intelepte
Articolul următorDIN CULISE