În cadrul Săptămânii Globale a Antreprenoriatului, AFI Ploiești găzduiește, astăzi, Târgul de Antreprenoriat, un eveniment organizat de Youth Hub- Asociația ,,Un Strop de Fericire’’. Târgul are loc în intervalul 15:00- 19:00 și este dedicat tinerilor cu inițiativă și dorința de a dezvolta o afacere. „Am decis să fim și în acest an partenerii evenimentului, deoarece considerăm că Târgul de Antreprenoriat este o inițiativă de bun augur pentru tinerii cu idei și dorința de a-și dezvolta propria afacere, iar participarea la acest proiect le poate aduce o perspectivă realistă asupra a ceea ce înseamnă gestionarea unei afaceri, prin întâlnirea cu specialiști cu experiență, dar și prin exercițiul practic”, a declarat Oana Vîjială, General Manager AFI Ploiești. La ediţia din acest an participă 40 de echipe de tineri din județul Prahova, formate din maximum 4 persoane, care vor fi prezente cu câte un stand unde își vor susține ideea de afacere documentată cu plan de afacere, materiale de promovare, discurs de vânzări și chiar produsul final. Echipele vor fi departajate în cadrul unui concurs, iar premiile vor fi oferite pe baza mai multor criterii, precum discursul de promovare, elemente de inovație, cât de bine fundamentat este planul de afaceri, pregătirea standului. Câștigătorii competiției din acest an vor beneficia de consiliere pentru perfecționarea planului de afaceri, internshipuri în cadrul companiilor partenere, pe perioada vacanței, dar și suport pentru înfiinațarea propriei afaceri.
Târgul de Antreprenoriat face parte dintr-o serie mai amplă de activități din cadrul Săptămânii Globale a Antreprenoriatului, un eveniment organizat pentru al treilea an consecutiv de Youth Hub- Asociația ,,Un Strop de Fericire’’. Astfel, până pe 20 noiembrie vor avea loc seminarii și conferințe tematice, vizite de studiu la companii de succes și multe alte activități dedicate tinerilor. Global Entrepreneurship Week este o inițiativă internațională de promovare a antreprenoriatului în rândul tinerilor de pe toate continentele, la care anul trecul au participat 88 de țări cu 32.000 de activități.