Pentru acest sfârşit de săptămână a fost anunţată plantarea a 5.000 de puieţi în zona de est a Ploieştiului. Iniţiativa aparţine Clubului Rotary, voluntarilor acestuia urmând să li se alăture elevi şi tineri de la Organizaţia Umanitară Concordia.
Prin această acţiune se menţine tradiţia demarată în urmă cu patru ani, cu sprijinul Rafinăriei Petrotel Lukoil, de a planta și întreține perdelele forestiere de protecție împotriva poluării industriale. Acţiunea de plantare a puieţilor va avea loc în zona rampei de gunoi Teleajen (în apropierea Rafinăriei Lukoil), mâine, 19 noiembrie, de la ora 10.00. În acest context, organizatorii lansează invitaţia şi altor ploieşteni de a se alătura acestei acţiuni.