Leon Chirila

„Bomba” plasată recent de cunoscutul şi, de asemenea, controversatul afacerist Sorin Ovidiu Vîntu (sau Vântu) chiar în anticamera conducerii statului impune un comentariu care nu poate face abstracţie şi de rolul nefast al serviciilor de siguranţă naţională a statelor. Şi trebuie amintită, în acest context, „Afacerea Watergate”, care a condus la demisia, pentru prima dată, a unui preşedinte al Statelor Unite ale Americii, SUA fiind, totuşi, SUA! Da, moda înregistrărilor şi a utilizării acestora în momentele…oportune, a devenit în lupta pentru supremaţia politică, economică, de altă natură, sau pentru un anume beneficiu, o practică folosită des, procedura depăşind şi delimitându-se de obiectul de activitate al serviciilor speciale (autorizate) ale fiecărei ţări. „Moda”, cum spuneam, nu putea să ocolească România, mai ales că ne batem cu pumnul în piept că suntem în Uniunea Europeană, că tindem să ne ridicăm la standardele occidentale. Şi uite-aşa, bătrânul şi încă folositul „tras cu urechea” a dobândit, şi la noi, acele valenţe care să aducă beneficii celor care şi-au perfecţionat metodele de şantaj.
Ne amintim bine despre cazul „Caltaboşul”, spionarea şi înregistrarea discuţiilor unui fost ministru fiind „exploatate” cum se cuvine, fireşte în interese bine determinate. De asemenea, nu putem ocoli „serialul” înregistrărilor audio şi video Bercea-Băsescu, în urma cărora ne aşteptam la cu totul alte repercusiuni. Respectivele înregistrări se pare că nu au convins, au fost tratate în cu totul alte interese decât cele ale respectării legalităţii, iar efectul a fost unul dintre cele mai…fâsâite!
Ajungem, însă, acum la „bomba” lui Sorin Ovidiu Vîntu, care, din cauza aerului rece din puşcărie, a trecut la ofensiva împotriva celor cu care a colaborat, pentru a-şi mai scurta cu câteva zile încarcerarea. Astfel, dacă în cazul înregistrărilor de la hotelul american Watergate s-au folosit doar dispozitive de ascultare şi aparate foto, în casele lui Vîntu tehnica de înregistrare rivaliza cu cea a serviciilor secrete moderne. De această dată, nu mai este vorba despre şantaj, pentru că, „tehnicianul” Vîntu a beneficiat de, haideţi să le spunem, foloase necuvenite chiar la vremea înregistrărilor pe care le-a făcut, apele Deltei Dunării ajungând, la acea vreme, să-i mângâie picioarele până la genunchi!
Dincolo de aceste proceduri pentru înregistrări şi a utilizării lor în scopuri mercantile sau politice – care, în final, tot în bani se transformă (a se lua aminte ce vilă are Bogdan Olteanu, „înregistratul” lui Vîntu) – cred că de condamnat nu sunt doar serviciile specializate ale statului care sunt obligate să vegheze la respectarea legii, ci şi indivizii care sunt fie autori, fie victime ale unor astfel de proceduri. Pentru că nu-i de înţeles – cel puţin în actualele vremuri pe care le traversăm – să uzezi de „purcoae” de euro, să-ţi ridici palate şi alte acareturi a căror utilitate este îndoielnică sau să te afişezi în ipostaze a căror grandoare este, pentru cei mai mulţi dintre românii rămaşi acasă, de neînţeles, ca să nu spunem…greţoasă!
Pe malurile Dâmboviţei, afacerile de tip Watergate vor mai face, încă mult timp, destule „victime”!