13 voluntari din Tokio au străbătut peste 12.000 de kilometri pentru a da o mână de ajutor celor opt familii cu venituri mici din Ploieşti pe care asociaţia Habitat for Humanity România le ajută să aibă o locuinţă decentă prin proiectul “Construim împreună pentru comunitate”. Voluntarii şi-au început activitatea pe 17 august şi vor sta la Ploieşti până pe 26 august, perioadă în care se vor afla alături de familiile beneficiare la realizarea finisajelor interioare ale locuinţelor, săparea şanţurilor pentru canalizare şi turnarea trotuarelor.
Pentru a putea să îşi acopere costurile logistice – transport, cazare, mese, echipamente de protecţie – şi o donaţie care sprijină construcţia caselor, toţi cei 13 voluntari şi-au luat joburi part-time. Curiozitatea de a vedea cum arată România şi care sunt problemele de locuire cu care se confruntă unii dintre locuitorii ei a fost şi unul dintre motivele pentru care voluntarii au ales să se înscrie pe şantierul din Ploieşti: “Nu ştiu foarte multe despre ţările din Europa de Sud-Est, iar această experienţă îmi va oferi şansa de a afla câte ceva despre regiune şi despre România. Am fost foarte surprins să văd România printre opţiunile de voluntariat, pentru că mă gândeam că fiind parte din Uniunea Europeană este o ţară dezvoltată, care nu are nevoie de voluntari din alte ţări”, a declarat unul dintre japonezi. Pe lângă munca pe şantier, voluntarii din Japonia vor vizita castelele Bran şi Peleş, Salina Slănic şi vor face un tur al oraşului Bucureşti. Prin proiectul „Construim împreună pentru comunitate”, dezvoltat în parteneriat cu Fundația Timken și Consiliul Local Ploiești, Habitat for Humanity România va construi în sistem cvadruplex opt locuințe în Ploiești, care se vor finaliza anul viitor, peste 350 de voluntari străini și din companiile românești muncind până acum la ridicarea construcţiilor. Habitat for Humanity activează în județul Prahova din 2009, prin construcția și renovarea caselor pentru familii defavorizate, construcția unui centru comunitar independent energetic în Boldești-Scăeni și intervenții la sistemele de încălzire pentru reducerea riscului la incendii. Habitat for Humanity este o organizație prezentă în 70 de țări, cu misiunea de a eradica locuirea sărăcăcioasă, în România activând de 20 de ani.