Odată cu dispariţia Petrolului din peisajul fotbalistic, la nivel juvenil, aşa cum se ştie, o parte dintre grupele susţinute de clubul aflat în faliment trebuie să treacă la CSM Ploieşti. De asemenea, formaţia cea mai bine cotată din fostul CCJ al Petrolului – grupa juniorilor născuţi în 2000-2001, sub comanda lui Iulian Cojocaru, a plecat la gruparea „Petrosport” Ploieşti, club susţinut de Florin Goruneanu şi „consiliat” de Valeriu Răchită! Alături de Astra, acestea sunt cele trei entităţi sportive care vor reprezenta judeţul nostru la nivel de juniori, în întrecerile organizate de Federaţia Română de Fotbal, în total 4 echipe, în 3 serii diferite, fiind înscrise în competiţiile de sub tutela FRF.
Campionatele naţionale la nivel de juniori încep chiar la mijlocul acestei săptămâni, mâine având loc primele meciuri, la un singur nivel, în întrecerea juniorilor B urmând să avem şi un duel judeţean, Astra şi CSM Ploieşti fiind repartizate în aceeaşi serie – cea cu numărul 5!
În prima rundă, Astra – pregătită de Vasile Cosarek- la juniori A (respectiv Nicu Lazăr – juniori B, va primi replica echipei CS Gib Mihăescu Drăgăşani, iar copiii CSM-ului vor evolua la LPS Viitorul Piteşti. Situaţia echipei de la CSM (pregătită de Marian Nicolae) nu este încă foarte clară, în sensul că formarea unor grupe de elită, cu juniorii veniţi de la Petrolul incluşi şi ei în proiect, nu s-a realizat, din cauza problemelor cunoscute privind finanţarea clubului.
În schimb, în Liga Elitelor, la Ciorani, acolo unde Petrosportul a găsit înţelegere să joace, condiţiile oferite fiind foarte bune, cel puţin la nivelul suprafeţei de joc, va veni Regal Sport Bucureşti, seria fiind una foarte puternică, Dinamo, CSU Craiova sau Voluntari, cluburi care au investit foarte mult în sectorul juvenil fiind printre adversarele echipei pregătite de Cojocaru.
Campionatul National Juniori A – Meciurile Etapei 1, mâine, ora 12.00
AS FC Astra – CS CN Gib Mihăescu Drăgăşani
CN Dinicu Golescu – CSS Braşovia Brasşov
SCM Piteşti) – Asociaţia CS Colţea 1920 Braşov
LPS Viitorul Piteşti – stă
Campionatul National Juniori B – Meciurile Etapei 1, mâine, ora 14.00
AS FC Astra – CS CN Gib Mihăescu Drăgăşani
CN Dinicu Golescu – CSS Braşovia Braşov
SCM Piteşti ) – Asociaţia CS Colţea 1920 Braşov
LPS Viitorul Piteşti – CSM Ploieşti
Liga Elitelor U17 – Meciurile Etapei 1, mâine, ora 14.00
SC FC Voluntari SA – Centrul de Excelenţă Buzău
Academia de Fotbal Farul Constanţa – CSM Politehnica Iaşi
CS Petrosport Ploieşti – CS Sport Team București
Asociaţia Regal Sport Club „Ferdinand I” – SC FC Viitorul Constanţa SA
ASC Juventus Bucureşti – CS Concordia Chiajna
CS U Craiova – SC Dinamo 1948 Bucureşti
SC FC Braşov SA – FC Chindia Târgovişte