Primăria Municipiului Ploiești a încheiat cu succes, marți, 22 decembrie a.c., o nouă ediție a „Târgului de Crăciun”, eveniment cu tradiție pentru ploieșteni, ce readuce, în fiecare an în această perioadă, magia sărbătorilor de iarnă.

În cadrul acestei manifestări cultural-artistice de amploare, sute de copii talentați, artiști renumiți și trupe de excepție, au încântat spectatorii, seară de seară, la scena amenajată în zona Pasajului Pietonal – Central. Toti copii ce au sustinut programe artistice pe scena au primit dulciuri, iar pentru cei mici prezenti in public in seara de ajun Mos Nicolae a adus aproximativ 1000 de pachete . Tot aici, alți 700 de copii, elevi ai unităților școlare ploieștene au participat la acțiunea „Brăduții lui Moș Crăciun”, ocazie cu care aceștia au decorat într-un mod cât mai original, brăduții naturali puși la dispoziție de municipalitate.

Consecventă dorinței de a aduce magia și bucuria sărbătorilor de Crăciun în casele tuturor copiilor, Primăria Municipiului Ploiești a donat 25 de brăduți, ce au ajuns direct în casele copiilor ce provin din familii defavorizate și care se află în evidențele municipalități, în cadrul acțiunii organizate în acest sens, intitulată “Moș Crăciun bate la ușă!”.

Tot în spiritul sărbătorilor de iarnă, Primăria Municipiului Ploiești, cu sprijinul Casei de Cultură “I. L. Caragiale” a Municipiului Ploiești și al Filarmonicii “Paul Constantinescu” Ploiești, a organizat în acest an acțiunea „Atelierele lui Moș Crăciun”. La evenimentul găzduit în foaierul Filarmonicii “Paul Constantinescu” Ploiești, au participat aproximativ 700 de copii, elevi ai școlilor ploieștene. La „Atelierele lui Moș Crăciun”, elevii au fost îndrumați de artiști plastici, colaboratori ai Casei de Cultură “I. L. Caragiale”, în confecționarea de felicitări și decorațiuni de Crăciun.

În cadrul acestor evenimente, aproximativ 4.000 de copii au primit de la Moș Crăciun pachete cu dulciuri. Tot cu desaga plină, Moș Crăciun a presărat clipe de fericire pentru micuții de la Spitalul de Pediatrie din Ploiești, Centrul de zi pentru copii preșcolari aparținând Administrației Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești, precum și la Spitalul Municipal Ploiești, Biblioteca Județeană “Nicolae Iorga” pentru programele sociale derulate în colaborare cu Primaria Municipiului Ploiesti, Fundația Motivation Ploiești, Asociația Nevăzătorilor Ploiești, case de îngrijire pentru persoane vârstnice. Etc.