Trupa rock britanică Black Sabbath a anunţat că se va retrage din activitate, la finalul unui turneu mondial de adio, intitulat „The End”, pe care îl va susţine în 2016, informează site-ul revistei New Musical Express. Turneul mondial „The End” al trupei Black Sabbath va debuta cu un concert în Omaha, capitala statului american Nebraska, pe 20 ianuarie, va continua cu o serie de show-uri în Statele Unite şi Canada şi se va încheia prin intermediul unor reprezentanţi în Australia şi Noua Zeelandă, în luna aprilie. Celebrul grup britanic a făcut acest anunţ prin intermediul unei înregistrări video.
„Acesta este începutul sfârşitului. Totul a început în urmă cu aproape cinci decenii, cu un bubuit de tunet, un clinchet îndepărtat de clopot şi, apoi, un riff monstruos de chitară care a zguduit Pământul. A fost cel mai «greu» sunet rock care s-a auzit vreodată. În acel moment s-a născut stilul heavy metal, creat de o tânără trupă din Birmingham, Anglia, ai cărei membri abia ieşiseră din adolescenţă”, se afirmă în mesajul trupei britanice. Black Sabbath, o trupă britanică al cărei solist este Ozzy Osbourne, şi-a lansat albumul de debut – care poartă numele formaţiei – în America de Nord, în 1970. Ozzy Osbourne a fost concediat din trupă în 1979, iar după plecarea lui, trupa britanică a cunoscut numeroase schimbări de componenţă. Cei patru muzicieni din trupa originală s-au mai reunit în 1998, când au lansat albumul live „Reunion”, şi apoi au mai susţinut concerte împreună, în anii 2000.