Petre Apostol
Secţia de gimnastică ritmică de la CSM Ploieşti, coordonată de antrenoarea Liliana Băescu, a fost invitată de Federaţia Bulgară de specialitate la cea de-a XXI-a ediţie a Turneului Internaţional „Prize of Queen Margarita”, care s-a desfăşurat în perioada 21-23 august, la Varna. În Bulgaria, gimnastica ritmică reprezintă un sport foarte popular, primul campionat naţional fiind organizat în 1952.
Prezentă în lotul României la turneul internaţional „MTK Cup”, disputat în Ungaria la începutul lunii, gimnasta ploieşteană Denisa Stoian ar fi trebuit să reprezinte culorile ţării noastre şi în concursul din Bulgaria, alături de Laura Aniţei, de la CSŞ „Anghel Saligny” Iaşi. Dar, organizatorii competiţiei au restricţionat loturile naţionale la o singură sportivă, astfel că reprezentanţii forului român au decis să înscrie gimnastele sub culorile cluburilor de care aparţin.
Alături de Denisa Stoian, antrenoarele clubului ploieştean, Liliana Băescu şi Simona Puiu, au mai înscris în concurs încă cinci sportive: Livia Harcan, fostă componentă a lotului naţional până în anul 2014, când a părăsit România alături de părinţi, dar care a revenit în ţară şi îşi va continua activitatea sportivă la clubul prahovean – la categoria junioare, Miruna Ciocîrlan – la categoria prejunioare, Sabina Enache, Valentina Nuţă şi Gabriela Constantin – la categoria junioare mici.
În competiţia cluburilor s-au înscris 75 de gimnaste cu vârste cuprinse între 6 şi peste 16 ani, reprezentând cinci ţări şi 21 de echipe: Israel, România (2 cluburi), Republica Sud-Africană, Rusia (4 cluburi) şi Bulgaria (13 cluburi).
Concursul a avut loc într-una dintre sălile de antrenament din cadrul Palatului Sporturilor şi Culturii din Varna, arena principală fiind în renovare deoarece Varna a fost desemnată Capitala Europeană a Tineretului în anul 2017.
A fost o competiţie foarte grea, gimnastele din Rusia şi Bulgaria demonstrând, încă o dată, nivelul tehnic ridicat. La concurs au fost două brigazi de arbitraj, formate, în majoritate, de arbitre din Bulgaria (dintr-un total de 16, două arbitre au fost din Rusia, două din România, una din Republica Sud-Africană, iar restul de 11 au reprezentat cluburile participante din Bulgaria).
La fel ca şi la competiţia din Ungaria, Denisa Stoian a urcat pe podiumul de premiere, obţinând o medalie de argint şi două medalii de bronz.
Rezultatele complete obţinute de gimnastele ploieştene la Turneul Internaţional „Prize of Queen Margarita” au fost următoarele:
Sabina Enache – Benjamins Competition (9-10 ani)
locul IV – pentru exerciţiul cu coarda
locul X – individual compus
Alexandra Denisa Stoian – Hopes Competition (11-12 ani)
locul III – individual compus
locul II – exerciţiul cu mingea
locul III – exerciţiul fără obiect
locul VIII – exerciţiul cu coarda
locul IV – exerciţiul cu cercul
Livia Ioana Harcan – Juniors Competition (13-15 ani)
locul VIII – individual compus
trei locuri VII – la coardă, cerc şi minge
Celelalte sportive participante de la CSM Ploieşti, Valentina Nuţă, Gabriela Constantin şi Miruna Ciocîrlan, nu au intrat în clasamentul final (conform prevederilor organizatorilor). Însă, toate au avut evoluţii bune, iar participarea la această competiţie a reprezentat o bună experienţă din care au avut de învăţat.