Cristi Damian, Marcel Marin
Conform programării stabilite de către conducerea Asociaţiei Judeţene de Fotbal Prahova, primul eşalon judeţean va debuta pe 14 august. Însă, la momentul redactării acestor rânduri, în Liga A nu se ştie exact numele competitoarelor, semnul de întrebare fiind între grupările Astra II (a primit loc la Liga a III-a), CSM Ploieşti şi Voinţa Găzarul Surani. Dintre aceste formaţii, doar două vor combate în campionatul de elită prahovean.
Iată cum se prezintă echipele cu aproximativ două săptămâni înainte de startul în sezon 2015-2016:
CS Blejoi: Şi pentru noul campionat, de pregătirea formaţiei se vor ocupa Răzvan Vlad şi Emil Coşieru. Faţă de stagiunea trecută, au plecat portarii G. Şerban (a intrat la Academia de Poliţie) şi V. Ion (Progresul Drăgăneşti), plus jucătorii Alex Buhuşi (a pleca în Moldova), B. Panaite (Dunărea Călăraşi), B. Năstase (CS Afumaţi), B. Anghel, Iordache (ambii, la AS Tufeni). La capitolul sosiri pot fi menţionaţi M. Nae, Vlaicu, F. Mihai şi I. Ilie, sportivi care se află cu echipa în cantonament la Izvorul Mureşului.
CS Păuleşti: Ca de obicei, cea mai grăbită echipă în pregătiri este trupa antrenată de Iulius Mărgărit, care s-a reunit la începutul lunii în curs. Calificaţi în faza naţională a Cupei României, păuleştenii au disputat aseară, după închiderea ediţiei noastre, cel de-al doilea tur al competiţiei. În ceea ce priveşte lotul de jucători, acesta nu a suferit nicio modificare, dar până la startul în noul sezon se doreşte achiziţionarea a cel puţin doi jucători tineri.
CSO Plopeni: De pregătirea echipei se ocupă tot antrenorul din sezonul precedent, Daniel Dumitrache, şedinţele de pregătire desfăşurându-se pe plan local, chiar de patru ori pe săptămână. Din vechea gardă, portarul A. Panaite şi tânărul Fl. Dumitrache au plecat, iar fundaşul central V. Sandu şi-a prelungit angajamentul, fiind transferaţi mai mulţi jucători tineri, printre care apărătorul buturilor Edi Preda (ex Astra 2). După amicalul câştigat cu 3-2 la Băneşti, plopenarii vor disputa un alt test, la finalul săptămânii.
AFC Băneşti-Urleta: Tehnicienii Ion Buchi şi Claudiu Andrei se vor ocupa de pregătirea grupării, formaţie care de la începutul lunii a demarat pregătirile. De la echipă a plecat portarul Adrian Bica (Real Rio Cocoşeşti), fiind testaţi mai mulţi jucători, printre care Crăciun şi Tandalache, de la Fortuna II, iar Ilioiu a fost transferat de la Tufeni. Următorul test al băneştenilor este programat sâmbătă, în deplasare cu CS Cornu.
Teleajenul Vălenii de Munte: Conducerea clubului va merge în viitoarea stagiune tot pe mâna antrenorilor Radu Sîrbu şi Vasile Voinea. Jucătorilor Bădulescu, Petculescu, Vişan, L. Radu nu li s-au mai prelungit angajamentele, iar Dr. Sîrbu, Rădulescu, Fl. Savu şi Cl. Rotaru s-au retras din activitate. În schimb, au fost transferaţi portarul Toma (Petrolul Băicoi) şi jucătorii de câmp Lungu, Tudorache (CS Blejoi), Al. Neagu (Petrolul juniori), C. Beznea, C. Savu (ambii, din propria pepinieră). Sâmbătă, echipa va disputa un nou amical, în deplasare cu CSO Plopeni.
Tricolorul Breaza: Vineri, 10 iulie, a fost ziua când s-a reunit echipa, sub comanda tehnicianului Marius Vişan. De atunci şi până la finalul săptămânii trecute, brezenii au disputat patru partide de verificare, toate câştigate, iar mâine au programată o altă întâlnire test, cu Vulturii Proviţa de Sus. La capitolul jucători noi, pot fi menţionaţi Vişan (a revenit după împrumutul de la Olimpia Rm. Sărat), Grigoraş (AFC Băneşti) şi Iscru (Fortuna 2), iar la despărţiri se poate vorbi de Istrate (aflat la un moment dat în probe la Gaz Metan Mediaş), Şovăială şi Petrescu (ambii s-au retras din activitate).
Progresul Drăgăneşti: Pe 25 iulie a avut primul antrenament al verii, sub comanda lui Iulian Vasile fiind prezenţi majoritatea jucătorilor din stagiunea trecută, plus Amet Ferdin, Nemet (ambii, Gloria Buzău), Stăncescu, G. Munteanu și Năftănăilă, iar portarul Ion Valentin se va alătura lotului. Primul amical este programat sâmbătă, în compania Astre II.
Avântul Măneciu: Este singura echipă care nu s-a reunit până acum, dar conform spuselor tehnicianului Dorinel Beznea, la finalul săptămânii în curs este programat primul antrenament al verii. La momentul actual nu se poate vorbi nimic despre lotul de jucători, dar în linii mari se va miza pe jucătorii din stagiunea trecută. Cert este că doi dintre sportivii tineri ai grupării din stagiunea trecută – Ovidiu Saulea şi Ovidiu Onea – se antrenează cu Petrolistul Boldeşti, fiind opriţi în lotul echipei de Liga a III-a.
CS Cornu: După ce a reuşit să menţină gruparea în Liga A, conducerea clubului a dorit să continue colaborarea cu tehnicianul Mihai Dinu, antrenor care şi-a chemat de ceva timp jucătorii la antrenamente. Aşa cum ne-a obişnuit şi anul trecut, cornenii au reuşit o nouă campanie de achiziţii importantă, fiind transferaţi Sorin Dragnea (Înainte Modelu), Gabriel Zamfir (Caraimanul Buşteni), O. Gheorghe (Carpaţi Sinaia), Alexandru Bej (AFC Brebu). În schimb, au plecat Andrei Militaru (FC Zagon) şi Aurelian Datcu (CS Tunari). Mâine va juca cu Astra 2, iar sâmbătă va întâlni pe AFC Băneşti.
CS Ceptura: Oficialii echipei au reuşit să-l instaleze la cârma tehnică pe tehnicianul Ciprian Pura, fostul petrolist fiind obligat să alcătuiască o echipă competitivă pentru noul sezon. După o discuţie de principiu între oficiali şi jucători, programată vineri, 24 iulie, luni seara a avut loc primul antrenament al verii. Mai mult, la finalul săptămânii în curs este programat un test de verificare, prilej pentru Pura să-şi facă o părere vizavi de actualul lot.
Unirea Cocorăştii Colţ: De pregătirea echipei se va ocupa Valentin Tudor, cel care a sunat adunarea în urmă cu două săptămâni. Până acum echipa s-a antrenat pe plan local, iar primul amical este programat mâine, în compania celor de la Tricolor Băltiţa. În viitoarea stagiune lotul celor de la Cocorăştii Colţ va fi, în linii mari, precum cel din campionatul precedent, urmând să fie cooptaţi câţiva jucători tineri.
AFC Brebu: Antrenorul a rămas Robert Banu, fiind transferaţi B. Dumitru (CSC Poiana), Al. Savu, Baciu (Astra II), Oprea (revenit în ţară), Lupescu (Fortuna 2). După 2-2 cu Vulturii Proviţa, sâmbătă trupa condusă de Cătălin Tănase va întâlni pe Petrolul Băicoi.
AS Tufeni Băicoi: De pregătirea echipei se va ocupa Robert Stoica, în această vară fiind transferaţi Iordache, B. Anghel (ambii, CS Blejoi), B. Ionică (Voinţa Livadea), A. Vane (AFC Băneşti), iar Burlacu a revenit după împrumutul de la Cornu. Totodată, sunt şanse ca Bridinel să ajungă la trupa din Tufeni, iar la capitolul despărţiri se poate vorbi doar de Ilioiu, ajuns, între timp, la Băneşti. Următorul test este programat sâmbătă, la Breaza, cu Tricolorul.
Unirea Urlaţi: De nou promovata în Liga A se vor ocupa Constantin Rob şi Mihai Ungureanu, trupa reunindu-se de puţin timp. Mai mult, săptămâna trecută au disputat primul amical din această perioadă, învingând cu 4-2 pe republicanii Astrei, iar sâmbătă va întâlni pe Viitorul Iordăcheanu. Pentru stagiunea următoare se va miza pe lotul cu care s-a promovat, revenind la echipă G. Radu, R. Rob şi Ivănescu.
Astra 2: Echipa a primit loc în Liga a III-a, după ce a fost „prinsă” în programul de Liga A. În orice caz, de pregătirea formaţiei se va ocupa Bucurel Dârman, lotul de jucători fiind alcătuit din fotbalişti tineri, proveniţi din propria pepinieră. A disputat un prim test, 1-0 cu Dinicu Golescu Câmpulung Muscel (Argeş), iar mâine va întâlni, în propriul fief, pe CS Cornu.
Voinţa Surani/CSM Ploieşti: Şi situaţia acestor grupări este încurcată, dorindu-se o colaborare între ele. Aşa cum v-am informat, echipa municipalităţii a demarat campania de formare a lotului, sub comanda fostei glorii petroliste Tavi Grigore.