Petre Apostol

Ediţia a VII-a a Turneului Internaţional „Spring Cup”, organizată la Sala „Olimpia” de către CSM Ploieşti, la iniţiativa antrenoarei Liliana Băescu, a adus un pic din spectacolul gimnasticii ritmice în sufletele spectatorilor, care au putut urmări, timp de două zile, pe unele dintre cele mai valoroase sportive ale ţării, precum şi din alte ţări. Însă, în afară de sportivele care şi-au etalat graţia pe covorul de concurs, au fost prezente în sala ploieşteană şi nume de seamă atât din ţară, cât şi de peste hotare.
Astfel, la competiţie a fost prezentă cea mai titrată antrenoare din ţară, Maria Gîrbă (în foto, alături de eleva sa, Ana Luiza Filiorianu), cea care se ocupă de pregătirea tinerei speranţe a României, Ana Luiza Filiorianu, fiind, de asemenea, şi antrenoare a lotului naţional. Născută în 1953, antrenoarea emerit Maria Gîrbă a pregătit, printre altele, şi pe singura medaliată olimpică a României, Doina Stăiculescu, performanţă reuşită la ediţia din 1984, precum şi pe actuala preşedintă a forului naţional, Irina Deleanu, dublă medaliată cu bronz la Campionatele Europene, şi pe cea mai valoroasă gimnastă a României din ultimii cinci ani, Alexandra Piscupescu. La finalul competiţiei de la Ploieşti, pe care Ana Luiza Filiorianu a câştigat-o la senioare şi în cadrul căreia Alexandra Piscupescu a prezentat două exerciţii demonstrative, antrenoarea Maria Gîrbă s-a arătat foarte mulţumită de modul în care concursul a fost organizat: „Cadrul creat de către organizatori a reuşit să pună în valoare elementele prezentate de sportive. Arbitrajul, de asemenea, a fost foarte bun, iar toată această energie pozitivă a ajutat ca fetele să se descătuşeze. Acest sport este o artă şi un spectacol, în acelaşi timp. Fiecare evoluţie reprezintă un act de creaţie din sufletul acestor fete, iar publicul simte acest lucru şi se manifestă”.
Despre secretul succesului în această disciplină sportivă, antrenoarea emerit ne-a mai spus: „Nu este un sport care să producă bani. Trebuie să ai înclinaţia să stai atât de multe ore în fiecare zi pentru a-ţi ieşi un exerciţiu. De exemplu, dacă am avea condiţiile necesare, adică o sală în care să ne desfăşurăm activitatea în linişte, atunci pentru a ajunge la un nivel ridicat de perfomanţă trebuie să petreci cel puţin cinci-şase ore pe zi la antrenament”.
De asemenea, şi vicecampioana olimpică din 1984, Doina Stăiculescu (foto, alăturat), a fost prezentă la concurs, fiind una dintre invitatele speciale ale organizatorilor. Aceasta s-a arătat dezamăgită de faptul că, în prezent, sunt foarte puţine fete care practică acest sport în ţară, declarând: „Baza de selecţie reprezintă una dintre marile probleme ale gimnasticii ritmice româneşti în prezent. La acest capitol trebuie să se realizeze progrese. Dar, este nevoie să existe şi o infrastructură, deoarece sunt foarte puţine săli în ţară în care se poate practica acest sport. Iar pentru a ajunge la performanţă, este nevoie de multe ore de antrenament în sală. Noi, de exemplu, în anii ’80, efectuam câte două antrenamente pe zi şi plecam în cantonamente în mod regulat, pentru că este nevoie de multă muncă pentru a ajunge la cel mai înalt nivel”.