Petre Apostol

La finalul săptămânii trecute, la Sala Sporturilor din Mizil, a avut loc turneul din grupa a II-a din faza semifinală a Campionatului Naţional de Handbal pentru juniori IV (sportivi născuţi între 2002 şi 2003), la care au participat opt echipe din Prahova, Argeş, Ilfov şi Bucureşti.
Din Prahova au obţinut calificarea la această fază a campionatului trei formaţii: CSM Ploieşti, ACS Olimpic Mizil şi CS Blejoi. Acestora li s-au adăugat echipele AS Tonus Bucureşti, CSŞ 2 Bucureşti, Liceul Tehnologic Topoloveni, CS Chiajna şi CSM Bucureşti.
Cele opt formaţii au fost împărţite în două grupe, iar primele două clasate din fiecare grupă obţinea calificarea la turneul final. Câştigătoarele grupelor preliminare au fost CSM Ploieşti şi ACS Olimpic Mizil, aceastea confruntându-se, apoi, în marea finală a turneului, care, însă, nu contează în faza următoare.
A fost o adevărată finală, la sfârşitul timpului regulamentar scorul fiind egal, 21-21. În urma aruncărilor de la 7 metri, ACS Olimpic Mizil, de care se ocupă antrenorii Costel Teleru şi Ionuţ Tiţa, s-a impus, cu scorul de 5-4, adjudecându-şi locul întâi. Formaţia ploieşteană este pregătită de antrenorii Gheorghe Puia şi Bogdan Gherman.
Celelalte două echipe care au obţinut calificarea la turneul final sunt AS Tonus Bucureşti şi Liceul Tehnologic Topoloveni.
Faza finală a campionatului este programată în perioada 18-21 iunie, urmând ca locul de disputare să fie stabilit de către forul naţional de specialitate în funcţie de ofertele primite, pentru găzduirea turneului fiind nevoie de două săli regulamentare pentru juniori.