Acesta, lăsându-şi femeia, copiii şi rudele, a ales calea cea strâmtă şi cu nevoinţe, şi luând asupra-şi jugul cel uşor al Domnului, înconjura cetăţi şi sate, fiind lipsit de toate. Descoperindu-i-se lui de la Domnul sfârşitul, s-a dus la Constantinopol şi a ajuns la sfânta biserică a Sfântului Ioan cuvântătorul de Dumnezeu şi anume la locul numit Diipiu. După ce a rămas acolo timp de şapte zile, s-a odihnit întru Domnul. Când au venit de faţă cei ce urmau să-l îngroape şi au văzut lanţul cel greu cu care îi era înfăşurat tot trupul şi mulţimea de urme de lanţ ce se găseau în carnea lui, au strigat: Doamne miluieşte! Deci, cunoscând cu toţii că a fost un om al lui Dumnezeu, l-au îngropat în tinda amintitei biserici, într-un mormânt de marmură ce i s-a făcut, de unde nu încetează a revărsa tot felul de minuni celor ce se apropie de el cu credinţă.
