CSM Ploieşti-CSU Galaţi 27-25 (13-13)

Petre Apostol

Sala: „Olimpia”. Spectatori: 400.
CSM Ploieşti: Rotaru (o intervenţie) – Budui (4 goluri, 1 din „7 metri”), Turcu (11, 2 din „7 metri”), Macovei (3), Roman (6), Zamfir, Mihoci (1). Au mai jucat: M. Dumitru (1) – Sava, Hoinaru (1), Botezatu, Stăncioiu, Năstase (1).
Director tehnic: Ion Nicolae.
Antrenor principal: Dragoş Dobrescu.
CSU Galaţi: Andronic – V. Avram (4), Lăpuşneanu, Şavlovschi, Dospinescu (2), Bursuc, Şt. Ionel (2). Au mai evoluat: T. Moldoveanu (4), M. Şerban (2), Al. Ciobanu (1), Frangulea (5, 2 din „7 metri”), Mârşiu (2), Şahîn, Ţigănaşu (3).
Antrenor: Mihai Pantea.
Arbitri: Adrian Eremia şi Anton Drăgănescu (Gorj).
Observator FRH: Valerică Dincă (Bucureşti).
Aruncări de la „7 metri”: 5/2 ratate – 2/0 ratate.
Eliminări „2 minute”: 6 (Zamfir – 2, Roman – 2, Macovei – 2) – 3 (Dospinescu – 2), Şahîn.
Cartonaş roşu: M. Şerban (60).

Echipa masculină de handbal CSM Ploieşti a dovedit că este cea mai bună formaţie din Seria A a Diviziei A, după ce a câştigat cel de-al zecelea meci din tot atâtea disputate în tur, cu ultima dintre pretendentele la poziţia fruntaşă.
Handbaliştii pregătiţi de antrenorul Dragoş Dobrescu şi directorul tehnic Ion Nicolae au reuşit să-şi ia revanşa în faţa formaţiei CSU Galaţi, în meciul disputat sâmbătă, în „derbiul” etapei a XII-a din eşalonul secund.
Chiar dacă au avut un debut de partidă debordant, conducând, după zece minute, cu 7-2, gălăţenii au reuşit să echilibreze meciul. Timpul de odihnă cerut de antrenorul oaspeţilor, Mihai Pantea, a fost de bun augur pentru aceştia, stopându-le elanul gazdelor şi marcând de şase ori la rând în şapte minute, preluând conducerea, scor 9-8.
Antrenorul Dragoş Dobrescu a solicitat, de asemenea, timp de odihnă, văzând că jocul ploieştenilor a scăzut în randament, iar Emilian Turcu, jucător care şi-a respectat statutul de lider al formaţiei, mai ales în momentele dificile, a readus echipa gazdă pe drumul cel bun.
Echilibrul s-a menţinut până la intrarea la vestiare, la pauză tabela indicând scorul de 13-13.
În partea secundă, CSM Ploieşti a început, din nou, mai bine, preluând conducerea, dar nu a reuşit să se distanţeze la mai mult de două goluri. A fost momentul în care jucătorii de rezervă ai gălăţenilor au ieşit la rampă, după ce tehnicianul oaspeţilor a văzut că ploieştenii i-au blocat foarte bine pe titulari. Iar CSU Galaţi a reuşit, încă o dată, să revină, preluând conducerea spre finalul meciului, scor 25-23 (minutul 54).
Eliminarea temporară a lui Roman la scorul de 25-24 părea că va înclina balanţa în favoarea oaspeţilor, dar ploieştenii nu au fost de acord, chiar dacă Macovei şi Turcu au irosit două aruncări de la linia de şapte metri. Defensiva ploieşteană a strâns rândurile pe final de joc, iar gazdele au reuşit să preia iniţiativa,
revenind în frunte cu 65 de secunde rămase din meci, scor 26-25.
Dospinescu a ratat ultima acţiune a oaspeţilor, după ce a reuşit să-şi creeze situaţie de „singur cu portarul”, iar apoi antrenorul Dragoş Dobrescu a cerut inteligent timp de odihnă cu 45 de secunde înainte de final. Ploieştenii au jucat la limita „pasivului” ultimul atac, Roman reuşind să scoată o aruncare de la şapte metri după ce a fost lovit dur de M. Şerban, care a şi primit cartonaş roşu pentru acea intervenţie, urmărind din tribună ultimele secvenţe ale meciului.
Tânărul Budui şi-a păstrat calmul şi a asigurat victoria echipei ploieştene, transformând lovitura de la şapte metri cu trei secunde înainte de sfârşit. Astfel, CSM Ploieşti s-a impus cu scorul de 27-25 şi a urcat pe primul loc al clasamentului, după zece victorii din tot atâtea meciuri disputate.
De menţionat, însă, că ploieştenii încă aşteaptă decizia forului naţional în legătură cu memoriul depus la hotărârea Comisiei de Apel, care a decis ca aceştia să piardă partida de la Piteşti (câştigată cu scorul de 26-21, pe teren), ca urmare a unei erori de interpretare a regulamentului cu privire la jucătorii născuţi între 1992 şi 1995 pe care o echipă trebuie să-i aibă pe teren la un meci din campionat.

Rezultatele complete ale etapei a XII-a:
Teleorman Alexandria-Vicov Bucovina 52-26 (22-15)
CSM Ploieşti-CSU Galaţi 27-25 (13-13)
HC Buzău 2012-CSM Bucureşti II 35-26 (16-11)
CSU Suceava II-LPS Piatra Neamţ 47-35 (21-15)
HC Argeş Piteşti-CSU Târgovişte 51-22 (23-10)
CSM Cimentul Bicaz-CSM Focşani 2007 32-38 (15-16)

Clasament
1 CSM Ploieşti 10 10 0 0 325-249 30
2 CSU Galaţi 11 9 0 2 389-231 27
3 CS Politehnica Iaşi 11 9 0 2 367-272 27
4 CSM Focşani 2007 11 8 0 3 348-250 24
5 HC Argeş Piteşti 10 8 0 2 301-225 24
6 Ştiinţa Bacău II 10 6 0 4 372-285 18
7 CS HC Buzău 2012 10 6 0 4 293-245 18
8 CSM Bucureşti II 12 5 0 7 402-406 15
9 Teleorman Alexandria 10 4 0 6 305-280 12
10 LPS Piatra Neamţ 10 3 0 7 300-382 9
11 CSU Suceava II 11 2 2 7 328-364 8
12 CSU Targovişte 10 1 0 9 201-449 3
13 CSM Cimentul Bicaz 10 0 1 9 254-352 1
14 CS Vicov Bucovina 10 0 1 9 249-444 1