Ministrul delegat pentru Învăţământ superior, Cercetare știinţifică şi Dezvoltare tehnologică, Mihnea Costoiu, participă marţi, 30 septembrie, alături de premierul Victor Ponta, la festivitatea de lansare a 17 proiecte în cadrul operaţiunii „Dezvoltarea infrastructurii Cercetare-Dezvoltare existente şi crearea de noi infrastructuri CD (laboratoare, centre de cercetare)” – Axa prioritară 2 POS CCE – „Cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare pentru competitivitate”.

Evenimentul se va desfăşura la sediul Institutului de Cercetare – Dezvoltare Aerospaţială „ELIE CARAFOLI” – I.N.C.A.S. din Bucureşti (Sala Amfiteatru), începând cu ora 10:30.

Potrivit unui comunicat remis de MEN, beneficiarii celor 17 proiecte de cercetare, în valoare de 60 de milioane de euro, sunt 7 universităţi, 8 institute de cercetare şi 2 spitale.

Prin demararea acestor proiecte, cercetarea ştiinţifică din România câştigă noi forţe prin consolidarea unor laboratoare şi centre de cercetare la cele mai înalte standarde, graţie unor dotări de ultimă generaţie în domenii de cea mai autentică necesitate, cum ar fi: energie – 2 proiecte (stocare, eficienţă energetică), materiale si procese inovative – 4 proiecte (noi materiale, structuri aerodinamice), mediu – 6 proiecte (ecosistemele acvatice, poluarea mediului), sănătate – 5 proiecte (patologie cardiovasculară, terapie genetică, cercetări farmaceutice, cancer pulmonar).

La eveniment vor participa reprezentanţi ai beneficiarilor, directori de institute de cercetare, rectori şi cercetători implicaţi în proiecte.