Profesorul Lazar Avram, de la Universitatea Petrol-Gaze din Ploiesti: Pe plan mondial, resursele de titei si de gaze ar putea ajunge pentru inca un secol

Ana Maxim

În ultimii ani, a fost vehiculată tot mai des teoria potrivit căreia rezervele de petrol ale lumii sunt pe sfârşite şi că ne aflăm în pragul unui dezastru economic. Care este adevărul şi cu ce anume pot fi înlocuite aceste rezerve – atunci când va fi cazul – am aflat de la prof. dr. ing. Lazăr Avram, directorul Departamentului Forajul Sondelor, Extracţia şi Transportul Hidrocarburilor din cadrul Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti.
– Domnule profesor, există voci care susţin că rezervele de petrol ale lumii vor fi epuizate în 20 – 30 de ani. Care este adevărul?
– Acum 30 – 40 de ani se spunea cam la fel – că vom avea rezerve pentru 30 – 40 de ani. Adevărul este altul, pentru că între timp progresele – mai ales în ceea ce priveşte domeniile geologiei şi al geofizicii – sunt extraordinare, şi ca urmare şi informaţiile pe care le avem la ora actuală sunt mult mai exacte. Aşa încât cel mai bine ar fi să facem un scurt calcul al rezervelor dovedite de ţiţei, respectiv de gaze. Putem afirma că, la ora actuală, rezervele sigure de ţiţei sunt de aproximativ 1.148 de miliarde de barili la nivel global. La un consum mediu zilnic, în lume, de aproximativ 80 de milioane de barili, rezultă încă aproximativ 40 de ani de dominaţie a ţiţeiului. Pe de altă parte, trebuie să ţinem seama de faptul că în afară de zăcămintele convenţionale de ţiţei există şi zăcăminte neconvenţionale (ţiţeiuri ultragrele, precum cele din Venezuela, şisturi bituminoase, precum cele din Canada etc.). Echivalentul acestora, în rezerve convenţionale, ar fi de aproximativ 600 de miliarde de barili. Asta înseamnă că ajung încă aproximativ 20 de ani…
– Ce ar mai putea determina prelungirea perioadei de utilizare a ţiţeiului?
– Mai există trei direcţii importante de dezvoltare care ne dau motive să fim optimişti. Este vorba, în primul rând, de forajul marin în zone încă puţin explorate. În adâncul mărilor şi al oceanelor există încă multe zăcăminte, mai ales dacă vorbim despre zonele îndepărtate, cum ar fi zona arctică. O a doua direcţie o reprezintă creşterea adâncimii de foraj. Se pare că la adâncimi ce depăşesc 4000 – 5000 de metri sunt încă resurse importante, dar condiţiile de exploatare sunt mai grele şi costurile sunt mai mari. A treia direcţie vizează creşterea coeficientului de extracţie sau de recuperare mediu, de aproximativ 30% în prezent. O creştere cu doar 1% a factorului de recuperare înseamnă echivalentul unei producţii ce acoperă aproximativ 2 ani, în condiţiile consumului actual. Să fim, aşadar, optimişti… Probabil că încă o sută de ani de acum încolo ţiţeiul şi gazele vor domina lumea energetică şi nu numai!
– Ce ne puteţi spune despre rezervele de ţiţei din România?
– În România există rezerve sigure de aproximativ 200 de milioane de tone de ţiţei. În ultima vreme, producţia din România a scăzut dramatic, ajungându-se la 4 – 4, 5 milioane de tone de ţiţei pe an. În acest ritm, rezervele vor ajunge aproximativ 50 de ani. Să nu uităm însă că maximul istoric al producţiei de ţiţei în România a fost atins în anul 1977, când s-au extras 14,65 milioane de tone. O cauză a scăderii producţiei o reprezintă scăderea resurselor de ţiţei, ca urmare a declinului natural al zăcămintelor. Dar sunt şi cauze subiective legate de reducerea lucrărilor de explorare, reducerea investiţiilor în domeniu, reducerea drastică a capacităţii de rafinare a ţiţeiului ş.a. Spre exemplu, capacitatea de rafinare este actualmente de aproximativ 50% din cea existentă în anul 1989.
– Care este situaţia în privinţa gazelor naturale?
– Rezervele de gaze naturale din zăcăminte convenţionale la nivel mondial sunt de aproximativ 180 de trilioane de metri cubi. În afară de acestea, există zăcăminte neconvenţionale de gaze, unde se vehiculează cifra de 32, 5 trilioane cubic feet (n.n. – unitate de măsură anglo-saxonă). Dintre acestea, ponderea cea mai mare este cea a aşa-ziselor gaze de şist – adică de aproximativ 16 trilioane cubic feet. În România există rezerve dovedite de gaze naturale, din zăcăminte convenţionale, de aproximativ 100 de miliarde de metri cubi. Dar există resurse de perspectivă de circa 70 de miliarde de metri cubi în Marea Neagră. La acestea se adaugă zăcăminte neconvenţionale – gazele de şist, în primul rând – cu aproximativ 1.440 de miliarde de metri cubi şi, eventual, hidraţii de metan din Marea Neagră. Producţia actuală de gaze naturale în România este de aproximativ 10-10,5 miliarde de metri cubi pe an…
– Ce este de făcut pentru a beneficia cât mai mult timp de ţiţei şi gaze ?
– Este nevoie, în primul rând, ca lucrările de explorare să se extindă şi nivelul investiţiilor să crească. Întreprinderea românească Romgaz, de exemplu, ar trebui încurajată, după părerea mea, să-şi extindă aria de cuprindere şi la Marea Neagră şi în alte zone, pentru că are atât resurse financiare importante, cât şi oameni extraordinar de bine pregătiţi. Dacă vorbim despre exploatarea gazelor de şist, de exemplu, avem două întreprinderi de foraj din ţară – Foraj Sonde Târgu Mureş şi „Dafora” de la Mediaş -, cu dotarea necesară şi cu oameni de excepţie, iar fisurarea/ fracturarea hidraulică se foloseşte la Romgaz de peste 40 de ani.
– Care sunt ţările cele mai mari consumatoare de ţiţei şi gaze?
– În primul rând, Statele Unite ale Americii, care şi-au reglat balanţa energetică cu ajutorul gazelor de şist. La fel şi canadienii.
– Ce trebuie făcut în perspectiva în care, peste aproximativ un secol, va lua sfârşit dominaţia gazelor şi a ţiţeiului?
– Răspunsul este legat de utilizarea altor surse de energie: biocarburanţii, biogazul, cărbunele, energia eoliană, energia solară, energia hidraulică, energia geotermică, energia hidrogenului ş.a. În paralel cu exploatarea petrolului şi a gazelor, trebuie dezvoltate energiile neconvenţionale atât în cadrul centrelor de cercetare şi învăţământ, cât şi în cadrul companiilor energetice de profil.