La începutul domniei Sf. Constantin cel Mare (306-337), primul împărat roman care a recunoscut credinţa creştină, el împreună cu Sf. Elena, mama sa credincioasă, au decis să reconstruiască oraşul Ierusalim. Şi-au făcut un plan de a înalţa o biserică pe locul patimilor şi învierii Domnului pentru a sfinţi din nou locurile legate de moartea şi învierea Mântuitorului şi a şterge mânjirea păgână din sfintele locuri. Împărăteasa Elena a pornit spre Ierusalim cu o mare cantitate de aur şi ajunsă acolo a început să ridice biserici în locul templelor păgâne. În căutarea ei după Crucea Dătătoare de Viaţă, împărăteasa a aflat că era îngropată în spatele templului lui Venus. A dat ordin să se sape acolo şi într-adevăr s-au găsit trei cruci, o scândură cu inscripţia lui Pilat şi patru piroane care au străpuns corpul Domnului. Patriarhul Macarie, văzând un mort care era dus la groapă, a cerut ca acel om să fie aşezat pe rând pe fiecare dintre cruci. Când corpul celui mort a fost aşezat pe Crucea Mântuitorului, acesta a înviat imediat. Cu mare bucurie, împărăteasa Elena şi patriarhul Macarie au ridicat Crucea astfel încât să o vadă toţi cei de faţă.
