Ninsorile şi viscolul din ultimele zile vor fi înlocuite de un alt fenomen meteorologic urât, respectiv gerul năprasnic. Temperaturile în următoarele zile vor scădea puternic, mercurul din termometre să arate maxime de doar -16 grade.

Astazi, vremea va fi rece, geroasă în special dimineaţa în sud, în est şi local în centru. Cerul va fi mai mult noros în regiunile extracarpatice, unde local va ninge slab şi, este posibil să apară puţină ceaţă asociată cu chiciură. În vest, nord-vest şi centru se vede şi soarele din când în când şi pe arii restrânse dimineaţa va fi ceaţă. Vântul va avea unele intensificări în regiunile sudice, nord-estice şi temporar în rest, cu viteze mai mari în sudul Banatului şi în zona montană, unde temporar va spulbera zăpada. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -16…-15 grade în Moldova şi în jur de 5 grade în Dealurile de Vest.

Maine, frigul cedează cu câteva grade, dar rămâne extrem de rece în regiunile extracarpatice, mai ales dimineaţa şi după căderea serii când vorbim de-a dreptul de ger mai ales în centru, în sud şi în est. Încă mai ninge prin sud-vest, sud şi est peste zi, iar vântul suflă tăios nu numai la munte, ci şi mai jos, prin sud-vestul şi nord-estul ţării. Maximele indică o uşoară creştere termică, dar frigul rămâne cuvântul de ordine, cu valori de la minus 10 grade în nordul Moldovei spre 5, 6 în Dealurile de Vest.

Vremea o sa fie geroasă si la începutul zilei de duminică, mai ales în Moldova şi Transilvania. Spre sud-vest, în sud şi est, norii încă mai lasă ninsori, iar vântul suflă cu putere în sud-vest, sud şi la munte. Maximele pornesc de la minus 7 grade în Bucovina şi urcă spre 6 grade, cu plus, în Maramureş şi Dealurile de Vest.