„Actuala stare a educaþiei reprezintã o ameninþare la siguranþa naþionalã”
La Biblioteca Judeţeană „Nicolae Iorga” din Ploieşti, profesorul Marian Staş a lansat, zilele trecute, cartea „România pe bune începe cu şcoala pe bune”, în care vorbeşte despre carenţele actualului sistem educaţional românesc şi soluţiile pentru modernizarea acestuia. În vârstă de 52 de ani, acesta a absolvit Academia Tehnică Militară, deţine o licenţă în matematică şi a absolvit la Universitatea Harvard ( SUA ) un program de masterat în administraţie publică, specializându-se în analiză, dezvoltare organizaţională şi lidership. În prezent, predă la Universitatea Bucureşti un curs de consultanţă de proces, coaching şi mentorat şi coordonează programul educaţional „Liderii Mileniului 3”. De 12 ani, acesta predă şi la Universitatea Harvard în fiecare vară, timp de o lună şi jumătate, un curs de matematici aplicate în politici publice. În opinia sa, în România au existat două transformări istorice, de sistem, ale educaţiei – cea realizată de Spiru Haret (1890-1900) şi reforma comunistă (1945-1955) şi este momentul pentru o nouă transformare profundă a învăţământului. Marea problemă a sistemului de învăţământ actual este aceea că funcţionează după un model inadecvat secolului actual, consideră profesorul Marian Staş. “Componenta de învăţământ preuniversitar este încă profund tributară unui model inadecvat secolului 21. În prezent, sistemul funcţionează după un model, în cel mai bun caz, de secol 20, ceea ce este inadmisibil”, a menţionat acesta. “Pe vremuri era important să fim disciplinaţi, să fim cuminţi, să învăţăm mult, să avem foarte multe cunoştinţe. Spre deosebire de sistemul european, în care faptul de a decide ce doreşti să faci este regula, nu excepţia” a menţionat profesorul Marian Staş. Acesta a adăugat că învăţământul din secolul trecut nu era unul prost, dar el nu se mai potriveşte cu cerinţele societăţii actuale.
În opinia sa, “ceea ce se întâmplă la ora actuală în educaţie reprezintă un atac la statul de drept” şi chiar o “ameninţare strategică la ceea ce înseamnă siguranţa naţională”, deoarece există riscul ca “absolvenţi inepţi ai sistemului de învăţământ să devină conducători inepţi ai României de mâine”. Profesorul propune şi soluţii pentru modernizarea sistemului. Acesta consideră că, în primul rând, este nevoie de o nouă arhitectură curriculară, construită pe principiul “curriculum la decizia elevilor, din oferta şcolii”, nu pe principiul “curriculum la decizia şcolii” – ce funcţionează acum. Mai exact, să existe raport echitabil între numărul disciplinelor obligatorii şi numărul disciplinelor alese de elevi, din ofertele şcolilor, şi să scadă progresiv proporţia disciplinelor obligatorii în anii terminali ai învăţământului liceal. Totodată, ar trebui ca elevii să poată parcurge, la alegere, un număr de discipline neevaluate, în afara programului obligatoriu. Schimbarea modului în care profesorii comunică cu elevii este, de asemenea, important, în opinia profesorului Marian Staş. De exemplu, întrebarea “Aţi înţeles ce-am spus ?” ar trebui să fie înlocuită cu întrebarea „Am explicat suficient de clar ?”, iar comunicarea specifică relaţiei părinte –copil: “nesimţitule!”, “să-ţi fie ruşine!”, “ai greşit!” etc. – înlocuită cu o comunicare de tipul celei existente între doi adulţi: “cum ai gândit?”, “cum ţi-a dat rezultatul ăsta ?”. Profesorul mai propune şi o strategie modernă de dezvoltare a resursei umane în educaţia preuniversitară.
A.M.
