Dumnezeu să-l odihnească în pace! Am aflat trista veste acum câteva minute (am scris acest text miercuri- n.a.), citind o ştire postată de colegii mei de redacţie pe ampress.ro. De ce, cum? N-am fost prieteni, dar îl ştiam pe Radu Vasile, aşa cum îl ştiau atâţia. Cancer, 70 de ani… Sinistru comprimat de date, răspuns lapidar, tăios, ca o cădere de ghilotină.
Sergiu Bidilă spune în ştirea lui că e primul premier sau preşedinte postdecembrist care trece dincolo. Maria Coman notează că a fost primul ei premier, ca ziaristă, într-o vreme în care minerii rupeau porţile Guvernului, iar FMI rupea masa, bătând cu pumnul în ea. Eu ce să-mi amintesc? Cred că l-am criticat, cât a fost în funcţie, nu o dată, aşa cum i-am tocat pe toţi cât au fost la putere. A fost, însă, şi un moment în care demnitarul din el şi ziaristul din mine au împărţit un moment omenesc, aproape special. Era o vizită oficială în Israel a premierului român, plecat acolo cu politicieni, oameni de afaceri şi, fireşte, ziarişti. În programul de două sau trei zile, delegaţia română, la cererea ei, a fost şi pe la locurile sfinte ale creştinătăţii. Ne aflam pe malul Iordanului. Eu mai fusesem acolo, cu prilejul unui interviu realizat cu premierul din acea vreme al Israelului şi ţinusem morţiş să mă fac hagiu, botezându-mă în apa Iordanului, nu doar în cristelniţa popii de la Sângeru. Radu Vasile se uita ca toţi ceilalţi spre apa limpede şi verzuie care se scurgea pe sub arboretul pletos. Ştii ce, i-am zis, spre nedumerirea sepepiştilor. Vino cu mine! şi l-am tras spre apă. Descalţă-te, i-am poruncit. Eu sunt hagiu şi trebuie să te botez şi pe tine şi să devii hagiu. A executat aproape mecanic mişcările de a se descălţa, de a-şi rândui pe mal pantofii şi şosetele şi-a sumes ca şi mine pantalonii. După ce am intrat amândoi până la genunchi în apă, i-am spus să aplece capul, iar eu i-am turnat apa luată în pumni, pe cap. Sunt naşul tău, i-am zis, iar de acum încolo eşti un creştin care s-a botezat în Iordan. Ne-am făcut amândoi semnul crucii şi ceea ce propusesem eu în glumă începea să devină un lucru serios. Cei de pe mal se uitau neînţelegând prea mult un ritual pe care nici eu nu ştiu dacă l-am executat cum se cuvine. Aveam, cred că le mai am pe undeva, şi nişte poze, făcute de un coleg, de la acest botez al premierului Radu Vasile.
N-am mai vorbit niciodată cu el de atunci. Da, a murit un fost premier al României, la o vârstă la care alţii mai trăiesc şi încă în forţă. A murit un creştin (pe vremea când l-am „botezat” era ortodox, apoi din nu ştiu ce raţiuni a trecut la catolicism, dar tot creştin a rămas) pe care apa sfântă nu l-a apărat de ruina bolii, chiar dacă era hagiu. Fie-i ţărâna uşoară, iar trecerea spre cele veşnice cu împăcare!
P.S. Când încredinţez tiparului aceste rânduri aflu că fostul premier va fi înmormântat vineri, la Cimitirul Bellu Catolic din Bucureşti. Pe canalele media sunt difuzate, în sfârşit oficial, datele recensământului care erau deja ştiute anul trecut. Mici sau mari modificări. Nu mai suntem 22 de milioane şi nici 19 ca anul trecut, ci 20 de milioane de suflete. În toate statisticile mondiale, în rubrici şi catastife, e populaţia cu care se va prezenta de aici înainte România. Câţi votanţi sunt, scăzând populaţia şcolară? Niţel peste 16 milioane. Câţi au votat la referendum? 8,5 milioane, adică mai bine de jumătate. Cum e cu invalidarea prin decizia CCR? Poate ne spune Parlamentul majoritar USL, dacă nu e cumva într-o lungă vacanţă de patru ani.
