Într-o aritmetică parlamentară din care a absentat Roberta, un rezultat de numărare a ieşit năucitor, chiar dacă (sau tocmai pentru că!) este girat de autoritatea matematică a domnului Zgonea. Parlamentul USL (trei sferturi uselişti aleşi unul şi unul) a votat, la distanţa astronomică de UN VOT, împotriva şmecheriei lui Băsescu de a relua referendumul sovietic de desfiinţare a parlamentului bicameral. Că a votat împotrivă e bine. Dar de ce la distanţă de doar un vot? Să înţeleg că am trimis în Parlament băsişti deghizaţi în uselişti? Să înţeleg că nu mai e nimic de înţeles?
Problema este gravă şi gravidă. O las mai încolo, nefiind în stare acum de un consult gazetăresc de adâncime. Băsescu îşi reaşează onomastica şi peste aleşii poporului, cei trimişi acolo să-l dea jos. Gata!
Televiziunile, toate, într-o vocalizare simetrică şi corală, ne anunţă că primarul municipiului Baia Mare, acel Adonis arătos ca o cadână, în legătură cu care gurile rele ale presei au scos bârfa că s-ar ţine cu Elena Udrea, a fost umflat de DNA. Ce mai contează că pieptenele unei uriaşe coloane de maşini, care ţine în mijloc persoana augustă a şefului CIA, face cărare prin Capitala României?
Agenţi pereche, toţi cu ochelari negri, americani şi, cu voia dumneavoastră, români, îl păzesc pe marele spion american de accidentul cosmic al unei vrăbii care şi-ar găsi să moară fix deasupra automobilului în care se află. Izbitura ar crea un cataclism mondial. În timp ce paza americanului leagă în plasă deasă cerul cu pământul între Victoria şi Cotroceni, frumuşelul de la Baia Mare scoate din omuleţ cuvinte de amor în faţa procurorilor. Cineva scrie pe facebook năzdrăvănia că tinerelul Cherecheş s-a dat la cine nu e voie să te dai, iar stăpânul candorilor cucoanei nu numai că îl bagă la zdup dar dacă-l enervează rău îi taie capul. Aiureli!
În primul rând că Adonis e politician şi nu era nebun să se dea la… Poate ea, că femeia e mai liberă în gesturi şi vaccinată la frică!
Mă uit la România, pe geamul meu din Bucureşti, şi o găsesc bogată ca o omletă, suplă ca un elefant, aiurită ca un general care a câştigat războiul dar se predă inamicului băgat la beci şi luat prizonier. Când eram eu tânăr, la Uniunea Scriitorilor, sediu pustiu azi, când se îmbăta unul căruia nu-i mai pomenesc numele, din respect pentru decedaţi, erau fredonate versurile: Cine-a pus căcat pe clanţă?/ Eu am pus căcat pe clanţă?/ Tu ai pus căcat pe clanţă?” şi tot aşa. Nu ştiu dacă cineva a pus azi ceva pe clanţă, dar parcă totul devine lipicios şi vara, fierbinte ca un fund de căldare pusă pe foc, râgâie un abur-şist care e departe de a mirosi a parfum de micşunele.
Lucian AVRAMESCU
