Trebuie sa marturisesc ca femeia despre care am sa vorbesc acum imi este aproape necunoscuta. Este adevarat ca am stat alaturi de ea, la o masa festiva, circa doua ore, dar, asa cum se intampla in asemenea ocazii, unde se mai si mananca iar conversatia este imprastiata, nu am vorbit cu ea mai mult de 20-25 de minute.
Dar sa evoc faptele. Duminica, 8 decembrie 1968, Liceul Nr.3 „Mihai Viteazul” (peste patru ani, numele va trece asupra Liceului Nr.2) si-a sarbatorit semicentenarul. Cum unitatea se formase prin transformarea Scolii Normale (pedagogice) de fete (infiintata in 1918) in liceu teoretic, au fost invitate si fostele directoare ale acelei scoli, in special prima, cea care o infiintase.
Aceasta, Maria C. Candea, a fost invitata si in prezidiu la sedinta solemna aniversara care a avut loc la Teatrul de Stat. Acolo s-a asezat – sau a fost asezata – langa Traian Comaniciu, inspector general al Inspectoratului scolar al judetului Prahova, cu care a schimbat deseori cuvinte in timpul de mai bine de doua ore cat a durat adunarea.
In pauza dintre adunare si programul artistic, Traian Comaniciu mi-a spus ca este o femeie deosebit de inteligenta, cu o memorie excelenta si crede ca mi-ar face mare placere sa discut cu ea. Si a incheiat: <
La masa nu am putut vorbi prea mult din motivele aratate mai sus, mai ales ca nu am reusit sa conduc eu conversatia, ea fiind curioasa sa afle cate si mai cate.
Era trecuta de 80 de ani, dar era vioaie, comunicativa si plina de energie. Era frumos imbracata, chiar eleganta pentru vremea aceea si avea maniere desavarsite. Despartirea a fost destul de brusca. Nici nu terminasem bine desertul, cand cineva a venit s-o anunte ca masina, care o va duce la Bucuresti, este gata de plecare. S-a ridicat imediat, cineva i-a „tinut haina”, ne-a adresat tuturor un scurt, dar plin de gratie, „la revedere” si a disparut. Ea a mai revenit in discutiile mele cu Traian Comaniciu din perioada urmatoare cand ne-am impartasit unul altuia impresiile. Am mai citit cate ceva despre ea, cat am gasit, nu prea mult. Si totusi, femeia aceasta a trait 12 ani in Prahova (1918-1930) si a avut un rol deosebit in dezvoltarea invatamantului si culturii locale. Voi incerca, deci, sa-i evoc personalitatea si trecerea ei prin judetul nostru.
Maria Antoniade s-a nascut in Bucuresti, probabil in preajma anului 1890, intr-o familie de diplomati si publicisti, cu relatii in toata elita culturala a Capitalei. A invatat la cateva pensioane bucurestene (poate Pompilian, Notre Dame) si a facut studii superioare in Franta.
Intoarsa in tara, prin intermediul unor rude, a ajuns in cercul curtii printului mostenitor Ferdinand si un timp a fost chiar domnisoara de onoare a printesei Maria. La unul dintre pensioanele unde urmase, fusese colega cu Cella Delavrancea, cu care se imprietenise facandu-si vizite. Astfel, l-a cunoscut bine pe tatal Cellei, marele avocat, orator, scriitor si om politic si, prin el, alti oameni de litere sau muzicieni, dintre care am retinut numele lui G.Cosbuc si I.L.Caragiale.
Paul D. POPESCU
