Ieri, Guvernul a decis ca alegerile locale sa fie organizate pe 10 iunie 2012.
De asemenea, a hotarat sa aloce aproximativ 100 de milioane lei pentru organizarea alegerilor locale din acest an, suma care este cu o treime mai mare decat cea de la scrutinul din urma cu patru ani, potrivit unor surse oficiale.
Pentru alegerile locale din 2008, organizate in doua tururi de scrutin, Guvernul a alocat 66 milioane lei.
In anul 2004, fondurile guvernamentale pentru organizarea alegerilor locale s-au ridicat la 323,74 miliarde lei vechi.
La sfarsitul anului trecut, Guvernul si-a angajat raspunderea in Parlament pentru comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare, dar Curtea Constitutionala a decis, in luna ianuarie, ca organizarea alegerilor locale si parlamentare la aceeasi data determina incalcarea dreptului de a fi ales.