Toma T. Socolescu in viata cultural-artistica a Prahovei (LXXIV)
Noii proprietari ai santierului teatrului Elias Haimsoh si Gh. Bogdan, au venit cu noi sume de bani, dupa ce constituisera o societate in nume colectiv. Putem presupune ca ei i-au cerut lui Socolescu unele simplificari pentru a reduce din costuri.
Oricum, lucrarile mergeau acum mai bine si o imprejurare le-a grabit. Un incendiu a mistuit sala “Cooperativa“, facand imposibila renovarea ei. Ploiestenii ramaneau, astfel, fara o sala adecvata pentru orice fel de spectacol. Dupa o incercare in sala “Modern“, George Enescu si-a suspendat concertele date la Ploiesti. Din fericire, noua sala era aproape gata, doar finisarile au fost putin grabite.
Aspectul general era foarte sobru, chiar diferind nitel de celelalte fatade socolesciene, dar avea prestanta necesara unui asemenea edificiu. Spre deosebire de majoritatea edificiilor lui, partea centrala era mai retrasa decat cele doua corpuri laterale care o flancau, cu doua bastioane, dupa care, atat la dreapta, cat si la stanga, alte doua corpuri se retrageau si mai mult. Ornamentele in stuc lipseau aproape total, frumusetea cladirii fiind oferita de jocul de linii si de relieful diferit al volumelor pe care lumina cadea inegal (colorism). Totul era conceput in linii drepte si unghiuri. Lipseau arcadele, chiar incastrate in zidarie deasupa usilor si ferestrelor si orice linie sau suprafata curba.
Inaugurarea oficiala a avut loc, cu mare fast, la 23 februarie 1928, edificiul primind numele de Teatrul – cinema “Odeon”. Intr-adevar, timp de mai bine de doua decenii, sala a avut aceasta dubla functie gazduind turneele unor trupe valoroase, iar in restul timpului ruland filme. Inca inainte de inaugurare proprietarii arendasera sala lui Solomon Profeta, seful clanului de antreprenori de spectacole din Ploiesti. Contractul lui s-a prelungit pe multi ani. Antreprenorul s-a ingrijit de plata regulata a chiriei, a impozitelor catre stat, de reparatiile curente si curatenie, astfel incat edificiul a aratat frumos si elegant in tot timpul existentei sale. In acelasi timp, el a echipat sala cu aparate de proiectie de ultima generatie, create pentru rularea filmului sonor care tocmai aparuse – si a facut din Odeon cinematograful de premiera al orasului.
Dar, Profeta subinchiria sala (suspendand reprezentatiile cinematografice) ori de cate ori era solicitat de cate o companie teatrala, un impresariat ori de vreo institutie. Au evoluat astfel, pe scena de la “Odeon“ toti marii actori ai perioadei interbelice si a concertat de cateva ori si George Enescu.
Dupa 1948, cinematograful – si cu el sala si intregul edificiu – si-a schimbat numele in “Rodina“, dar a continuat sa indeplineasca aceleasi functii. In vara anului 1950, localul a fost nationalizat, dar nu a fost repartizat ca toate celelalte sali din oras Intreprinderii cinematografice, recent infiintate. El a fost pus la dispozitia Teatrului sindicatelor, care se infiintase, cu doi ani inainte, cu actori profesionisti si amatori, ca un teatru cu stagiune permanenta.
De sase decenii, aceasta institutie si-a desfasurat activitatea aici, in bune conditii, sub numele dobandit imediat dupa mutare, de Teatrul de Stat, apoi Teatrul Municipal si dupa 1990 de Teatrul “Toma Caragiu“. Reprezentatiile cinematografice s-au sistat, sala incetand imediat sa aiba o dubla functiune. Directia teatrului si autoritatile s-au ingrijit ca edificiul sa-si pastreze aspectul si functionalitatea, prin permanente lucrari de reparatii si intretinere.
Desigur, in acest rastimp, cladirea a cunoscut mai multe renovari, cea fundamentala, care a schimbat complet fata lucrurilor, fiind cea de la sfarsitul anilor ‘70 si inceputul anilor ‘80. Socolescu murise atunci de doua decenii si a ramas cu imaginea “Teatrului“ asa cum il concepuse el. Prin 1978, se hotarase sistematizarea si modernizarea zonei. Pe coltul de nord-vest al acesteia se construisera deja blocuri, inca de la sfarsitul perioadei interbelice (Atanasiu), care au fost crutate, toate cladirile din restul cvartalului fiind demolate, cladindu-se noi blocuri de locuinte. Teatrul proiectat de Socolescu s-a gasit incastrat intr-un vast complex arhitectonic cu zeci de apartamente. Desigur, edificiul a pierdut fatada si perspectiva oferite de zona libera din fata lui. In schimb, a castigat mult mai multe.
Toata partea din fata fostului edificiu (curtea) a fost transformata in vaste foaiere ale teatrului, creandu-se, astfel, un excelent spatiu expozitional sau pentru intalniri protocolare. S-a micsorat putin numarul de locuri, dar a sporit confortul spectatorilor, s-a marit scena si s-a putut moderniza intreaga instalatie a acesteia.
Si, astfel, chiar daca si-a pierdut infatisarea originala si identitatea, cladirea serveste, si astazi, culturii si artei prahovene, adica scopului pentru care a conceput-o Socolescu.
Paul D.POPESCU
