Anul trecut, pe 12 august, Nelu Quintus a implinit 90 de ani. Revista “Epigrama“, ca un fel de pretioasa felicitare, i-a publicat si lui, ca si celorlalti confrati care implineau varste rotunde, un catren:
Cina cea de taina:
Fresca venerabila
Si inestimabila:
Toate despre ea se stiu,
In afara de meniu.
Si iata ca acum, dupa inca un an- un an greu – in care sanatatea i-a impus un “domiciliu fortat“ – el isi strange productia recenta (inedita) intr-un elegant volumas intitulat “Zambet de adio“ (Ploiesti, Karta Graphic, 2010).
Desigur, exista “Zambete de adio“, dar sunt zambete amare, triste, resemnate, niste surasuri palide. “Zambetul“ lui Nelu Quintus este insa vesel, optimist, spiritual; este un suras indulgent si caustic, in acelasi timp, adresat lui, noua, vietii si lumii. Isi comenteaza senin destinul si varsta:
90 ani
La etatea mea de vis
Cand te afli printre vii
Pentru ca asa ti-e scris,
Scrii !
„Batranete haine grele”
O spun fara nicio taina
Din convingere deplina,
Batranetea nu e haina
Ci haina.
Din “sihastria“ lui urbana, urmareste cu atentie ceea ce se intampla “in afara“ si comenteaza in felul sau:
„Apa trece, pietrele raman“
Este drept, mai pot sa-ngan,
Pentru sate inundate,
Ca si casele raman…
Daramate !
„Banu-i ochiul dracului“
Faptul este explicabil,
Mai ales la cei saraci
Deci, in mod inevitabil
Lipsa lor te baga-n draci.
Psihiatrului care m-a consultat
Va asigur pe cuvant
De-un perfect discernamant,
Ca de nu eram lucid,
Ma-nscriam intr-un partid.
La toate acestea, alaturi de felicitarile pentru ziua nasterii si aparitia volumului, il mai rugam:
Zambet de adio! Stie
Nelu titlul cand l-a scris
De adio c-o sa fie,
Dar c-o sa mai dea si bis.
Paul D. POPESCU
