Proiecte pentru Comarnic

Consiliul Local Comarnic a depus patru proiecte de finantare prin Programul Operational Regional – centre urbane – la Agentia de Dezvoltare Regionala Sud Muntenia, pentru a obtine sprijin financiar european. Deocamdata, trei dintre cele patru dosare de finantare depuse (pentru modernizare de drumuri si pentru realizarea unui centru de afaceri in Comarnic) se afla in lista de rezerva a ADR. Proiectul privind modernizarea trotuarelor din centrul orasului nu a primit aprobare pentru a obtine finantare.

Aluviunile au blocat un drum judetean

Un drum judetean a fost blocat, ieri dimineata, iar DN1 – in zona orasului Comarnic – a fost inundat, in urma precipitatiilor abundente cazute in noaptea de luni spre marti. Drumul judetean 102 I a fost blocat, ieri, in trei puncte, in comuna Sotrile, pe distante cuprinse intre 20 si 30 de metri, din cauza aluviunilor aduse de pe versanti de ploi. Echipajele Inspectoratului Judetean pentru Situatii de Urgenta Prahova au intervenit pentru degajarea zonelor blocate. Cinci locuinte din Comarnic si un subsol al unei societati comerciale din Negoiesti au fost inundate, pompierii intervenind cu motopompe pentru evacuarea apei.

Predarea – preluarea spitalelor, de saptamana viitoare

Cele 19 unitati spitalicesti aflate pe lista de transfer de la Ministerul Sanatatii (prin Directia de Sanatate Publica Prahova) catre autoritatile locale – Consiliul Judetean si consilii locale – vor fi predate, respectiv, preluate incepand de saptamana viitoare. Deocamdata, pana la sfarsitul acestei saptamani, in cadrul sedintelor consiliilor locale din teritoriu se vor aproba aceste transferuri, precum si lista reprezentantilor autoritatilor in cadrul consiliilor de administratie ale spitalelor.