Femei prahovene de azi, de ieri si mai de demult

Aceasta femeie a apartinut, succesiv, la trei familii vestite in epoca, ai caror membri au contribuit mult la viata social-politica si culturala a acestor locuri si a tarii.
Era fiica lui Ghita Ioan (mai tarziu Ionescu) care pornit din satul Meteleu (jud. Buzau), unde se nascuse la 14 octombrie 1833, venise de tanar la Ploiesti, unde datorita inteligentei sale vii si muncii neobosite, devenise negustor, ajunsese toptangiu angrosist, intrase in afaceri cu petrol, se imbogatise si devenise bancher. Isi facuse, ca autodidact, o frumoasa cultura generala iar simtul lui artistic innascut se transformase intr-o adevarata pasiune pentru frumos. O dovada o constituie faptul ca, dorind sa-si ridice o locuinta noua, a stiut cui sa se adreseze si ce sa-i ceara arhitectului Leonida Negrescu, rezultatul fiind acea bijuterie arhitectonica din “capul Bulevardului” (azi Muzeul de Arta). O alta, colectia sa de tablouri, in care a figurat si un Renoir, care, dupa traditia familiei, ar fi ajuns, prin daruire, la Sankt Petersburg, in colectia tarului. Personalitatea lui avea si o componenta politica. A nutrit foarte devreme sentimente liberale, urmandule pe radicalul C.T. Grigorescu si inscriindu-se in Partidul National Liberal inca de la infiintarea lui (1875), slujindu-l pana la sfarsitul vietii si transmitand si urmasilor lui ideile si valorile liberale. A fost, in mai multe randuri, consilier comunal si chiar primar al Ploiestilor (1890-1892 si 1895-1896), membru si presedinte al Consiliului Judetean Prahova, deputat in Parlamentul Romaniei.
Ghita Ionescu a avut cinci copii, patru baieti si o fata, toti instruiti, care vor ajunge oameni instariti, cu munci de raspundere, cu mare prestigiu in societatea ploiesteana si nu numai. Cei mai mari au fost Theodor (pionierul electrificarii orasului Ploiesti), Alexandru si Gheorghe (George), cu doua mandate, foarte productive, de primar al orasului nostru. Urmatorul a fost Ana, iar ultimul a fost Ion, care datorita pozitiei lui in arborele genealogic, si-a luat cognomenul de Quintus pe care l-a lasat mostenire urmasilor sai. El a fost un avocat distins, un talentat scriitor si ziarist unul dintre fruntasii epigramei romanesti, om politic, primar al Ploiestilor, de mai multe ori deputat, vicepresedinte al Camerei.
Ana Ghita Ionescu s-a nascut pe la sfarsitul anului 1873 (era cu un an si ceva mai mare decat fratele ei Ion) in acest mediu minunat, instarit si intelectual. Desigur, la nasterea ei, familia nu locuia inca in micul palat despre care am vorbit. La acea data, Bulevardul era numai un proiect, iar edificiul nu avea cum sa fie gata inainte de 1885. Dar, ea s-a nascut si s-a petrecut copilaria tot in acest loc, Ghita Ionescu avand o alta casa, mai veche, dar, probabil tot incapatoare, in partea de est a terenului pe ulita Gradinari (azi str.Golesti). Desigur, a fost o mare fericire pentru fetita de 11-12 ani, mutarea in aceasta casa minunata. Si-a facut educatia (sau si-a completat-o, si-a rotunjit-o doar) intr-un pension bucurestean, la terminarea caruia si-a facut debutul in societate.
Era atunci o fata mai mult maruntica, durdulie, blonda si cu ochii albastri. Era vesnic bine dispusa, vesela, culta, cu mult bun gust, prietenoasa, eleganta. Toate acestea ascundeau insa o neobisnuita putere de munca si un spirit practic rar intalnit, fara sa excluda nicio cinste si corectitudine desavarsita, o mare generozitate, admiratie pentru marile idei si pentru oamenii care se consacrau acestora.
Aceasta a facut ca sa intarzie – pentru conceptiile de atunci – sa se casatoreasca. Pretendentii care i s-au tot infatisat, inca de la debut i-a respins, pe rand, necorespunzand idealului ei, iar parintii au trebuit sa fie de acord cu ea.
Dar, iata ca a venit si momentul cand, dupa ce implinise 22 de ani, a socotit ca a gasit un partener care i se potriveste. Desigur, ploiestean fiind, il cunoscuse mai demult, inainte de plecarea lui la Paris, cand ea nu era decat o copila care nu debutase inca in societate. Parintii au fost incantati, casatoria s-a efectuat cu mare fast si Ana a intrat intr-o noua familie. Sa ne oprim un moment asupra familiei Radovici, in care Ana intra prin casatorie. O infiintase Radu lui Nicolae, un mocan ardelean, asezat in Ploiesti prin 1810, unde a ajuns bogasier. A avut doi baieti. Cel mai mic, Gheorghe (1826-1901),care va deveni socrul Anei, comerciant de brasovenie, bancher, mosier, a dobandit o mare avere si a facut si o frumoasa cariera politica, ajungand unul dintre sefii liberali locali si obtinand mai multe mandate de deputat (primul, chiar in parlamentul „Independentei”). Impreuna cu sotia sa Sevastia, nascuta Stanica Marin – prima femeie prahoveana care s-a afirmat in viata publica – a avut patru baieti. Primii trei au studiat dreptul, cel mare, Alexandru devenind si el, pe langa un mare avocat, bancher, publicist, permanent deputat si ministru 1914.
Paul D. POPESCU