Agentia Nationala de Integritate a sesizat Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie in vederea efectuarii de cercetari cu privire la savarsirea de catre Andrei Valentin Sava, deputat in Parlamentul Romaniei (legislatura 2008-2012), a infractiunii de fals in declaratii.

ANI s-a sesizat din oficiu in urma publicarii in saptamanalul „Academia Catavencu” a articolului „Deputatul PD-L ANDREI VALENTIN SAVA are venituri nejustificate de 670.000 RON”, care semnala posibila nerespectare de catre acesta a dispozitiilor legale referitoare la completarea declaratiilor de avere, informeaza un comunicat al agentiei.
Potrivit prevederilor Legii nr. 144/2007, republicata, deputatii reprezinta una dintre categoriile de persoane care au obligatia declararii averii si a intereselor.
Agentia a anuntat ca deputatul a fost informat printr-un mandat postal (cu confirmare de primire) cu privire la declansarea verificarilor, respectiv asupra drepturilor sale de a lua cunostinta de actele si lucrarile dosarului, de a fi asistat sau reprezentat de avocat si de a prezenta orice elemente justificative pe care le considera necesare.
Ca urmare, in data de 02.02.2010, conform precizarilor ANI, Andrei Valentin Sava a facut uz de drepturile sale, prezentandu-se la Agentia Nationala de Integritate cu scopul de a lua cunostinta de actele si lucrarile dosarului, ocazie cu care a depus si un set de documente justificative.
In urma verificarilor efectuate, ANI a constatat ca in declaratiile de avere inregistrate la Camera Deputatilor cu nr. 54/1596/15.12.2008 si nr. 54/306/15.06.2009, completate si depuse pentru anii fiscali 2007 si 2008, nu au fost mentionate valorile reale ale dividendelor incasate in perioada 2007-2008 de la mai multe societati comerciale: SC MAXIGEL Infosystem SRL, SC ADVERT Marketing SRL, SC VISACO Distribution SRL, SC CATAVI Invest SRL, SC MAXIGEL Design SRL, SC MAXIGEL Construct SRL, SC MAXIGEL Consult SRL, precum si o serie de venituri obtinute din salariile de la SC MAXIGEL SRL, SC Brazi Industrial Parc SRL, respectiv cele aferente operatiunilor de transfer a titlurilor de valoare. Agentia mai noteaza ca Andrei Valentin Sava nu a mentionat in declaratiile de interese inregistrate la Camera Deputatilor cu nr. 54/1784/17.12.2008 si 54/296/15.06.2009, completate pentru anii fiscali 2007 si 2008, toate calitatile si functiile detinute in cadrul a opt societati comerciale, acesta mentionand doar calitatea de asociat in cadrul societatii comerciale ADVERT MARKETING SRL.
Cu toate ca Andrei Valentin Sava s-a retras, in decursul anului 2008 (22.06.2008), din functiile si calitatile detinute la cele opt societati comerciale, acesta nu a respectat regimul juridic al declararii averilor si intereselor, deoarece, potrivit prevederilor legale, „persoanele prevazute de lege au obligatia sa depuna sau sa actualizeze declaratiile de avere si declaratiile de interese, anual, cel mai tarziu la data de 15 iunie, pentru anul fiscal anterior”. Verificarile Agentiei au fost suspendate pana la solutionarea cauzei de catre organele judiciare.
Andrei Valentin Sava este deputat al Partidului Democrat Liberal, ales in colegiul uninominal 12 din judetul Prahova.