Ecaterina Iorga (I)
Desigur, daca n-ar fi fost sotia lui Nicolae Iorga, femeia aceasta, cu toate incontestabilele ei calitati, ar fi ramas o anonima si in niciun caz nu ne-ar fi interesat pe noi, in rubrica de fata. Dar nu este mai putin adevarat ca daca ea nu ar fi trecut prin viata lui Iorga, daca nu ar fi ocupat un rol atat de mare in aceasta, poate nici personalitatea profesorului nu s-ar fi implinit atat de complet, atat de benefic pentru tara.
Nu era prima sotie a lui Nicolae Iorga. Acesta mai fusese casatorit cu Maria Tasu (1871-1954) timp de aproape un deceniu, in care timp ii daruise 5 copii, dintre care doua fetite murisera la varsta de doi ani. Este greu sa descifram cauzele desfacerii casatoriei; in orice caz lungile deplasari ale lui Iorga peste hotare au contat foarte mult. La 17 iunie 1900, el depune cerere de divort, si dupa ce acesta se pronunta, intreprinde calatorii de studii, cercetand in arhivele poloneze sau in cele din Sibiu, Blaj, Arad , Bistrita si ajungand si la Brasov. Desigur, Iorga s-a ingrijit si se va ingriji in continuare, de prima lui familie, dar aceasta nu va mai ocupa un loc cat de cat important in viata lui. De altfel, doi dintre copiii sai, Elena si Maria, murisera inainte de divort, iar Maria Tasu a trait ca modesta functionara in Ministerul Sanatatii. Singurii copii care il vizitau la Valeni, din cand in cand, erau Petru (1894-1965), care va ajunge ofiter si Florica (1898-1954).
La Brasov, Iorga cunoaste familia colegului si prietenului sau Ion Bogdan si se indragosteste puternic de sora mai mica a acestuia Ecaterina (Catinca). Ii face o curte romantica si la 22 ianuarie 1901 se logodeste cu ea. Cateva zile mai tarziu, avea loc cununia lor, la 4 februarie, la biserica Sfantul Nicolae din Scheii Brasovului, nuni fiind Alexandru Grigore Samulcas, cu sotia sa Maria.
A fost, desigur, o casatorie din dragoste. Oricat ar parea de ciudat, Iorga ramanea un sentimental si dispunea de mari rezerve de tandrete, lucru care transpare din intreaga si bogata corespondenta cu „Catinca”. Era frumoasa, o frumusete frusta, robusta, neostentativa, deloc artificiala, durabila. Dragostea era pe deplin impartasita, chiar daca la ea era mai discreta, mai retinuta, mai putin declarativa, ceea ce uneori chiar il contraria pe Iorga. Avea insa aceasta dragoste si cateva componente pe care profesorul greu le-ar fi gasit la o alta femeie. O admiratie fara margini pentru omul iubit si pentru ceea ce facea el, o incredere desavarsita in el, o capacitate de a i se devota complet, nu excludeau luciditatea, logica si bunul simt.
Se nascuse la Brasov, in Schei, la 1/13 noiembrie 1878. A facut primele sale studii in orasul natal, apoi a absolvit Institutul Pedagogic „Regina Elisabeta” la Budapesta.
Casatorindu-se cu Iorga, Ecaterina s-a mutat intr-un Bucuresti pe care nu-l cunostea. Desigur, a vazut multe lucruri care au impresionat-o, mai ales ca, sotie a profesorului, a nimerit in mijlocul vietii culturale si artistice a Capitalei. Dar ea venea din acel mediu ardelenesc sobru, curat, moral, dintre niste oameni economi si cu mult spirit practic, intelectuali de valoare, dar modesti, pentru care politica insemna o lupta eroica, iar patriotismul nu era o vorba goala.
Lumea in care intrase i s-a parut frivola, cu o moralitate scazuta, ahtiata dupa avere, putere si viata mondena. Cu exceptia unor intelectuali distinsi, oamenii ii pareau fie infumurati, fie lingusitori, fie obraznici.
De aceea, a fost incantata atunci cand sotul ei i-a propus sa-si mute domiciliul – sau cel putin domiciliul principal – intr-un targusor. Cand acesta a ales Valenii de Munte si i-a descris oamenii si locurile, s-a indragostit de acest orasel inainte de a-l fi vazut macar. Probabil insa ca, ardeleanca, gospodina („econoama de casa”) care era ea, s-a si interesat cum se traia pe acolo. Cand a aflat ca pretul unui loc de casa, al unei proprietati, este o treime din cat te-ar costa ceva similar in Bucuresti, la fel si chiriile, a avut o adevarata revelatie. A fost incantata sa afle ca alimentele se vand aici cam cu jumatate din pretul care se plateste in capitala, la fel si lemnele de foc. Avea sa fie si mai incantata cand avea sa cunoasca oamenii din Valeni.
In iulie 1907 se muta la Valeni cu familia si va ramane aici pana toamna tarziu. Casuta e mica si lipsita de confort, dar ei ii place si se bucura pentru ca au si ei ceva al lor, care ii leaga de viata. In ianuarie 1908, Iorga cumpara un alt imobil la Valeni, vechea proprietate destinand-o infiintarii unei tipografii.
Era o casa mare, frumoasa, ridicata prin secolul al XVIII-lea de polcovnicul Panca, de la urmasii caruia o cumparase Nicolae Iorga. Constructia era specifica arhitecturii populare din zona – un parter inaltat deasupra unui demisol incapator. Un acoperis inalt, invelit cu sindrila, facea loc sub el unui pod vast. Toata partea de sud a casei este ocupata de un cerdac larg in care se patrunde printr-o scara practicata sub podeaua acestuia. Coloane zvelte de lemn, frumos incrustate unesc balustrada cu zidaria acoperisului care coboara in arcade pe capitelurile lor. Din cerdac se intra intr-o tinda, care imparte in doua parterul, cu cate o camera mai mare si una mai mica si pe dreapta si pe stanga.
Paul D. POPESCU
