Cuvine-se…
Cu aceste doua vorbe incepe o preafrumoasa cantare dedicata Sfintei Fecioara Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos. Numai ca primul cuvant al verbului reflexiv inversat este rostit, in toate bisericile pe care le-am frecventat, in una dintre formele defectuoase „cuveni-se” si „cuvini-se”. Tot asa pronunta unii vorbitori si cand spun, bunaoara, <<"Cuveni-se (cuvini-se)" sa mergem cu totii la vot in ziua alegerilor parlamentare>>.
De ce trebuie sa zicem si sa scriem „cuvine-se”, ci nu „cuveni-se” nici „cuvini-se” ? Pentru ca, in forma neinversata, acelasi verb reflexiv se pronunta si se scrie „se cuvine”. N-am auzit niciun vorbitor care sa spuna in alt fel decat „se cuvine”. Prin urmare, de vreme ce toti romanii spunem si scriem „se cuvine” inseamna ca tot „cuvine” trebuie sa zicem si in forma inversata „cuvine-se”.
In fraza citata exista si greseala „cu”, care apare in fata cuvantului „totii” (pronume nehotarat). Inlaturand prepozitia „cu” a carei prezenta nu este necesara, inseamna ca pronumele nehotarat va avea forma nearticulata „toti”. Iata, asadar, indreptata, aceeasi fraza: Cuvine-se sa mergem toti la vot in ziua alegerilor parlamentare.
Intrucat in unele biserici splendida cantare adresata Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu este spusa si cu alte abateri de la textul original („carea”, in loc de „care” si „intru adevar”, in loc de „cu adevarat”) se cuvine, prin urmare, sa citam toata cantarea:
„Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe Tine, Nascatoare de Dumnezeu, Cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii. Care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul ai nascut, pe Tine Cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu Te marim !”
N-ar fi deloc rau daca s-ar inlatura prepozitia „de” din fata substantivului „asemanare”, avand in vedere ca prezenta ei in asemenea context constituie arhaism nerecomandabil.
Mihai Stere DERDENA
