In sedinta extraordinara a Consiliului Local Ploiesti, de la inceputul saptamanii viitoare, pe ordinea de zi se afla si proiectul de hotarare privind aprobarea documentatiilor si a indicatorilor tehnico-economici, a unor noi investitii.
Ce inseamna toate acestea pentru imaginea orasului, dar si cand vor vedea ploiestenii inceperea, dar mai ales finalizarea lor, am aflat de la primarul Emil Calota.
„Dupa doi ani de consultari, refaceri, completari, cea mai importanta lucrare pe care administratia locala a reusit s-o realizeze – si care acum este pe masa Agentiei de Dezvoltare 3 Sud Muntenia – este «Strategia de dezvoltare a Ploiestiului 2007 -2025», ne-a declarat primarul Emil Calota. Documentul contine cele mai importante proiecte de infrastructura, in formatul solicitat de Comisia Europeana, in vederea finantarii. Pentru prima etapa, sunt luate in calcul fondurile structurale si de coeziune promise Romaniei pentru perioada 2007-2013. In ceea ce priveste administratia ploiesteana, in urma consultarilor, s-a picat de acord ca, pentru aceasta prima etapa de finantare, cel mai important este proiectul denumit generic «Poarta de vest a orasului». Proiectul contine, de fapt, un intreg pachet de investitii, printre care supratraversarea intersectiei DN1 cu strada Marasesti (drumul spre Strejnic n.n.), pasaj subteran tot in zona Marasesti (pe sub calea ferata spre Brasov n.n.), refacerea podului de lemn din apropierea Garii de Sud, plus legatura pe patru benzi, ca urmare a relatiei dintre strazile Li-bertatii si Depoului. Totodata, in zona de vest mai exista si proiectul de amenajare a unui parc si a unei zone de agrement sportiv, ideea fiind dezvoltarea acestei zone a orasului, implicit a cartierului Mitica Apostol – in conexiune cu viitoarea autostrada si zona metropolitana – care se va intinde pana spre Parcul Industrial de la Crangu lui Bot „. Intrebat cat de mari sunt sansele ca acest proiect sa primeasca aviz favorabil, de la Bruxelles, pentru finantare, primarul ne-a raspuns: „Per total, proiectul «Poarta de vest a Ploiestiului» este evaluat la 50 de milioane de euro. Dar, pentru ca aplicatia noastra – care se va regasi in asa numitele programe operationale regionale – sa fie aprobata, avem nevoie ca toata partea de proiectare, studiul de fezabilitate, proiectele tehnice sa fie gata, astfel incat toata documentatia sa fie pregatita pentru faza de licitatie in vederea contractarii lucrarilor. Cert este ca, de pe acum, ne putem imagina cum va arata Ploiestiul peste cativa ani, odata cu realizarea acestor investitii”.
N.DUMITRESCU