Executivul a adoptat ieri Programul national pentru reducerea costurilor cu energia pentru populatie prin cresterea eficientei energetice si utilizarea energiei regenerabile in 2006. „Acest program se refera la finantarea unor proiecte ale autoritatilor locale, in proportie de 30 la suta, in scopul reducerii costurilor cu energia si punandu-se accent pe resursele regenerabile”, a afirmat ministrul economiei si comertului, Codrut Seres. Ministrul considera ca acest Program este necesar in conditiile in care costul facturii este incarcat de „proasta eficienta” energetica. „Un program de eficienta energetica este mai mult decat necesar pentru Romania. Programe similare au fost promovate de state europene”, a afirmat ministrul economiei si comertului. Pentru acest an, cofinantarea proiectelor derulate prin acest program poate atinge suma de 1.220 de miliarde lei vechi, cu mult peste estimari, ceea ce dovedeste ca exista o paleta larga de actiuni si programe pentru eficienta energetica, a spus ministrul Seres. Scopul acestui program este reducerea facturii de energie termica a populatiei cu 15-25 la suta prin stimularea unui volum de investitii de peste 250 milioane lei RON/ an, prin cofinantare de la bugetul de stat a maximum 30 la suta din valoarea proiectelor de reabilitare a sistemelor de incalzire. Programul adoptat ieri urmareste cresterea eficientei energetice prin reducerea pierderilor de apa si caldura din retelele de transport si distributie a agentului termic, modernizarea retelelor de transport si distributie a agentului termic introducerea sistemelor de contorizare si a sistemului de distributie pe doua conducte si utilizarea energiei regenerabile.