La Monumentul Vanatorilor de la Ploiesti au avut loc, ieri, traditionalele festivitati dedicate Zilei Armatei Romane, ce au marcat implinirea a 67 de ani de la eliberarea ultimului teritoriu romanesc de sub ocupatie hortista, la Carei. In memoria ostasilor cazuti la datorie, a fost oficiata o slujba religioasa de catre un sobor de preoti , impreuna cu protoiereul Stefan Musat, iar despre importanta evenimentului si despre faptele de vitejie ale soldatilor romani au vorbit, cu acest prilej, presedintele Consiliului Judetean, Mircea Cosma, prefectul de Prahova, Adrian Dobre, viceprimarul orasului, Cristian Dumitru, si comandantul Garnizoanei Ploiesti – colonel inginer Maricel Moldovianu. Oficialitatile judetului, veteranii de razboi, cadrele militare active si cele in rezerva, reprezentanti ai mai multor institutii prahovene si elevi ploiesteni, au adus un omagiu soldatilor romani si au depus flori si coroane la monument.
Putini ploiesteni au asistat la festivitati, alaturi de militari si de oficialitati, printre ei regasindu-se elevi adusi de catre cadrele didactice, batrani care participa an de an la eveniment. Au fost si persoane care s-au oprit din drum pentru a urmari festivitatile, fara sa stie exact de ce Ziua Armatei a fost instituita pe 25 octombrie si nu la o alta data. Ceremonialul militar s-au incheiat cu traditionala defilare, pe Bulevardul Independentei, a trupelor Garnizoanei Ploiesti si a plutoanelor apartinand Bazei 2 Logistica “Valahia”, Batalionului 96 “Larom”, Centrului 102 Mentenanta, Gruparii Mobile de Jandarmi “Matei Basarab”, pe ritmurile intonate de Fanfara Consiliului Judetean Prahova. Cu ocazia manifestarii, spatiul aerian a fost survolat de avioane de tip usor din cadrul Aeroclubului “Gheorghe Banciulescu”, care au ajuns, insa, deasupra Bulevardului Independentei la cateva minute de la terminarea ceremoniilor.
A.M.














