Iacob a fost fiul lui Zevedei, şi fratele lui Ioan cuvântătorul de Dumnezeu. După chemarea lui Andrei şi Petru, a fost chemat şi el cu fratele său de Mântuitorul la apostolat. Aceştia, lăsând pe tatăl lor, corabia şi celelalte toate, au urmat Domnului. Şi atâta i-a iubit încât unuia i-a dăruit a se rezema pe pieptul Său, iar celuilalt i-a dăruit să bea paharul pe care şi El l-a băut. Şi ei atâta râvnă aveau pentru Dânsul, încât au pornit să pogoare foc din cer ca să topească pe cei ce nu credeau. Şi poate că ar fi făcut aceasta de nu i-ar fi oprit Hristos prin bunătatea Sa. Drept aceea îi lua pururea cu Sine pe aceştia şi pe apostolul Petru la rugăciune şi la alte orânduieli, învăţându-i cele mai înalte şi mai tainice dogme. Pe acest fericit Iacob, după patima şi înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos, nesuferindu-l Irod, l-a omorât, trimiţându-l al doilea mucenic la Stăpânul Hristos, după mucenicul Ştefan.
