La Congresul PSD care se va organiza la sfârşitul acestei săptămâni la Bucureşti, deputatul USL Vlad Cosma şi colegii săi din Organizaţia Prahova a Tineretului Social Democrat vor susţine candidatura mai multor tineri pentru funcţii de conducere la nivel naţional. Favoritul tinerilor social-democraţi din Prahova, care vor fi delegaţi la Congresul PSD din 19-20 aprilie, este preşedintele TSD România, Nicolae Bănicioiu.
Astfel, delegaţia TSD Prahova, în frunte cu deputatul Vlad Cosma, va acorda un vot de încredere lui Nicolae Bănicioiu, care va candida pentru o funcţie de vicepreşedinte al PSD la nivel naţional. “Vrem ca liderul nostru de la TSD să aibă un cuvânt de spus în structura cea mai importantă a partidului – Biroul Permanent Naţional al PSD. Aşa cum actualul preşedinte al PSD, Victor Ponta, s-a format tot ca şef al TSD, ne dorim ca tot mai mulţi tineri să capete experienţa decizională şi organizatorică pentru actul de guvernare, dar şi pentru bătăliile politice care vor urma”, a declarat deputatul Vlad Cosma.