O cercetare recentă a unora care se ocupă frecvent cu asemenea îndeletniciri şi-a propus ca temă afecţiunea în spaţiul virtual şi a ajuns la concluzia că, după… milenii, dovezile de afecţiune în public au fost înlocuite cu cele din spaţiul virtual! Aceasta deoarece s-a constatat că reţelele de socializare sunt tot mai pline de relaţii de dragoste pe care le exprimă din ce în ce mai multe cupluri. Iar concluzia la care au ajuns cercetătorii este aceea că respectivele manifestări de dragoste – exprimate pe Facebook sau Twitter – nu sunt benefice pentru cei care le fac publice într-un astfel de mod. Iar exemplul cel mai concludent îl constituie un sondaj de opinie care arată că, faţă de despărţirea – dureroasă – a unui cuplu de… îndrăgostiţi virtual, cei mai mulţi dintre „cititori” ar fi preferat să nu aibă cunoştinţă de aşa ceva! Ceea ce înseamnă, într-o „traducere pământeană”, că, în viitor, cuplurile n-ar trebui să-şi mai spună „Te iubesc!” pe computer pentru că o fac în defavoarea lor.
Trecând, însă, din spaţiul virtual, la viaţa politică din spaţiul carpato-danubiano-pontic, vom observa că, totuşi, n-ar fi o mare diferenţă. Şi aici, de la dragoste cu năbădăi, la divorţuri subite – nu neapărat lacrimogene – distanţa se parcurge într-un timp relativ scurt. Să ne amintim, astfel, ce dragoste învolburată şi-a manifestat poporul român faţă de personajul Traian Băsescu – în 2004 – şi câtă deziluzie a înlocuit-o în iulie 2012. De asemenea, o distanţă similară a fost parcursă între momentele când PDL s-a aflat strâns la pieptul aceluiaşi Traian Băsescu şi momentul când „tătucul” i-a spus „copilaşului” de suflet Adio!
Exemplele pot continua, însă, cu cele în care personaje principale sunt cunoscuţii foşti prim-vicepreşedinţi ai PDL – Frunzăverde şi Stănişoară, care – deşi aveau la îndemână calculatoare şi laptopuri performante – şi-au anunţat despărţirea de partidul iubit în gura mare! În cazul lor, nu ştim câţi ar fi preferat să nu fi luat cunoştinţă despre un astfel de demers! Într-un alt plan, liderii USL – Crin Antonescu şi Victor Ponta – cunoscuţi şi apreciaţi cu 70% din actualul Parlament al ţării – deşi au mers braţ la braţ vreo trei ani, au ajuns la momentul în care unul dintre ei (Crin) apreciază că „dacă succesul la preşedinţie depinde de umblatul sau nu de mână cu Ponta, renunţ!”. Iar răspunsul prompt al lui Ponta nu a întârziat, fiind dat tot pe cale…orală: „Antonescu decide pe cine (mai) vrea alături! Eu accept orice decizie”. În cazul celor doi şi dovezile de afecţiune exprimate cândva au fost receptate de toată suflarea românească, după cum şi noul stadiu al acestora a ajuns, rapid, la urechile cetăţenilor. Nu ştim, însă, câte regrete s-au…contorizat.
Despre aceeaşi distanţă scurtă dintre dragoste şi dispreţ ar mai fi de dat un singur exemplu şi anume acela al relaţiilor şefului statului cu premierul şi cu UE. Traian Băsescu a ajuns – aş spune rapid – de la apelative ca „porcul” şi „pisicul” la aprecierea că „propunerile lui Ponta (pentru şefia parchetelor – n.n.) respectă traseul pozitiv” al depolitizării justiţiei. De asemenea, pentru preşedinte, UE reprezenta, în iulie, anul trecut, un fel de regină a reginelor, iar acum guriţa lui clamează că nu mai reprezintă nimic deoarece „România este mai importantă” (?!?).
Precum se vede, afecţiunea dintre parteneri, până la urmă, nu ţine cont de spaţiul în care se exprimă. Virtual sau…lumesc, se manifestă la fel, generând, întotdeauna, mai multe sau mai puţine regrete.
Leon CHIRILA
