Federatiile sindicale din invatamant au transmis noului ministru al Educatiei, Remus Pricopie, o scrisoare ce cuprinde principalele probleme cu care se confrunta personalul didactic si masurile care se impun, in opinia sindicalistilor, pentru rezolvarea acestora. Scrisoarea este semnata de presedintii Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant, Federatiei Sindicatelor din Invatamant „Spiru Haret” si Federatiei Educatiei Nationale. Astfel, profesorii considera necesara modificarea Legii nr. 1 / 2011 a Educatiei Nationale care „a creat perturbari majore in sistemul de invatamant preuniversitar” si revenirea la vechiul sistem de invatamant, care sa cuprinda invatamantul anteprescolar
(0-3 ani), cel prescolar (3-6 ani), invatamantul primar (clasele I-IV ), invatamantul secundar, cu nivelul gimnazial (clasele V-VIII) si nivelul liceal (clasele IX-XII) pentru filiera teoretica si IX-XIII pentru cea vocationala si tehnologica). Alte solicitari vizeaza: dreptul personalului auxiliar de a beneficia de decontarea cheltuielilor cu naveta, acordarea gradatiei de merit si pentru personalul auxiliar; reducerea normei didactice pentru profesorii cu gradul I si peste 25 de ani vechime, fara diminuarea salariului; reintroducerea dreptului personalului didactic de a fi pensionat la cerere, cu cinci ani inainte de implinirea varstei de pensionare; renuntarea la finantarea per elev/ prescolar; reintroducerea concursului unic de titularizare si a concursului de admitere in clasa a IX-a. Sindicalistii mai solicita ca Educatia sa primeasca in 2013 un procent din PIB cat mai apropiat de 6%. Acest procent este prevazut in Legea Educatiei Nationale, dar Guvernul a amanat din nou, pana in 2014, termenul impus prin lege de la care trebuie sa asigure finantarea sistemului cu minimum 6% din PIB. „Din informatiile pe care le avem, in proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2013 se prevede alocarea a numai 2,65 % din PIB, ceea ce, din punctul nostru de vedere, va determina intrarea in colaps a sistemului educational”, se arata in scrisoarea celor trei federatii. Sindicalistii mentioneaza ca procentul mediu alocat pentru educatie, in tarile din Uniunea Europeana, este de 5,3% din PIB. Printre solicitarile cadrelor didactice se mai regasesc: deblocarea posturilor auxiliare si nedidactice, organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor de conducere, rezolvarea problemei absolventilor Universitatii “Spiru Haret” care au urmat formele de invatamant „cu frecventa redusa” si „la distanta”, salarizarea diferentiata a personalului didactic pe baza progresului elevilor, acordarea unor sporuri, plata intr-o singura transa a drepturilor salariale castigate in instanta de pensionari.
A.M.
Acasă Cultură/timp liber Profesorii solicita, pentru anul 2013, un procent cat mai apropiat de 6%...














