Pomenirea aşezării în raclă a Brâului Maicii Domnului

Împăratul Arcadie, feciorul lui Teodosie cel Mare, scoţând cinstitul brâu al Preasfintei de Dumnezeu Născătoare din Ierusalim, căci acolo era păstrat cu cinstita ei haină până în acea vreme de o femeie fecioară, l-a adus în Constantinopol, şi l-a pus într-un sicriu luminat, pe care l-a numit şi sfânta raclă. După 410 ani, a deschis acea sfântă raclă împăratul Leon cel înţelept, pentru femeia sa Zoe, care era chinuită de duh necurat. Cinstitul brâu strălucea ca şi cum ar fi fost ţesut atunci nou, având o pecete tipărită în aur; şi o hârtie lipită, care arăta ziua în care fusese adus sfântul brâu în Constantinopol şi cum a fost pus de mâinile împăratului Arcadie în raclă, pecetluită fiind de dânsul. Acest brâu sărutându-l împăratul, şi întinzându-l peste împărăteasă cu mâna patriarhului ce era atunci, îndată s-a mântuit de boală împărăteasa, şi toţi slăvind pe Mântuitorul Hristos şi dând laude de mulţumire Preacuratei Maicii Lui, l-au pus iarăşi în acea raclă unde era mai înainte.