Spectacolul de comedie „Escroci în aer liber”, regizat de Dan Tudor, prezentat până acum în mai multe oraşe din ţară şi din străinătate, unde s-a bucurat de succes, va putea fi văzut şi la Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploieşti, pe 3 aprilie, începând de la ora 19.00. Acesta cuprinde, de fapt, două piese – „Escroci în aer liber”, de Ion Băieşu – despre peripeţiile unui cuceritor „de meserie” care îşi valorifică talentul de Don Juan pe peronul unei gări şi „Traşi la xerox”, de Vasili Suskin – povestea unui regizor nevoit să găsească, în numai câteva ore, actorul ideal pentru un rol din filmul său. Recent, la Casa de Cultură a Sindicatelor, actorii Monica Davidescu, Ovidiu Cuncea şi regizorul Dan Tudor au vorbit despre spectacol, în cadrul unei conferinţe de presă. „Sunt două piese ce au ca temă comună prostia combinată cu şmecheria. Este un spectacol cu mare succes de public, pe care l-am jucat şi în străinătate, inclusiv în Germania de câteva ori, unde ne vom întoarce în luna aprilie, la cererea comunităţii de români de acolo. Acest spectacol aduce, de multe ori, mai mult public decât superproducţiile la care se folosesc tiruri întregi de decoruri şi în care joacă mulţi actori, de vârste diferite”, a declarat Dan Tudor. „O să vedeţi patru actori tineri care se bucură enorm că se întâlnesc, că joacă într-o comedie cu o tensiune comică excepţională. Acţiunea are o desfăşurare rapidă. Publicul pricepe repede despre ce este vorba şi rămâne extrem de implicat în spectacol”, a mai precizat acesta. „Oamenii sunt sătui de propriile necazuri. Dacă lumea vine la teatru, vine să uite de ele, vine să se relaxeze, să vadă o altă lume”, a spus şi Monica Davidescu. Actorii au precizat că „Escroci în aer liber” este un spectacol la care biletele se vând bine şi au povestit că o singură dată, din cauza unor încurcături legate de organizare, au avut doar patru spectatori, însă au decis să nu anuleze show-ul. Biletele pentru spectacolul de la Ploieşti au preţuri între 30 de lei şi 50 de lei.
Ana MAXIM














