Guvernul României a înregistrat performanţe în atragerea fondurilor structurale şi de coeziune: rata de absorbţie curentă a fondurilor europene este de patru ori mai mare, ajungând de la doar 8,53% – la începutul lunii mai 2013, la aproximativ 34% în prezent, informează un comunicat al Ministerului Fondurilor Europene. Ministerul subliniază că, în 2013, România a înregistrat recorduri în absorbţia fondurilor UE: a solicitat şi a încasat sume mai mari de la Comisia Europeană decât în toţi anii din perioada 2007-2013. Mai precis, în 2013 au fost transmise documentele necesare pentru decontarea a peste 3,56 miliarde de euro, în timp ce în perioada 2007-2013 a fost solicitată pentru a fi decontată României o sumă de doar 2,86 miliarde de euro.Totodată, în 2013, România a încasat peste 2,88 miliarde de euro de la Comisia Europeană, comparativ cu doar 2,2 miliarde de euro în toţi anii din perioada 2007-2013. Mai mult, într-o singură zi din acest an, în 20 februarie, România a înregistrat un alt record absolut: a încasat peste 830 milioane de euro de la Comisia Europeană, sumă mai mare decât cea încasată în oricare dintre anii 2009, 2010 şi 2011, în condiţiile în care nu a încasat niciun euro din fondurile alocate în anii 2007 şi 2008.
MFE adaugă faptul că actualul Executiv a rezolvat o mare parte dintre problemele guvernărilor anterioare. ”Actualul Guvern al României a soluţionat multe dintre problemele din trecut: a luat toate măsurile pentru deblocarea celor mai importante cinci programe operaţionale, fapt care a reprezentat deblocarea a 98% din fondurile structurale şi de coeziune alocate pentru actuala perioadă, şi anume: Programul Operaţional Sectorial Mediu, Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Programul Operaţional Sectorial Regional, Programul Operaţional Sectorial Transport şi Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice. Pentru toate aceste programe, Comisia Europeană sistase plăţile către România din cauza problemelor apărute în implementare în perioada 2009-2011”, se arată în comunicatul ministerului.
Ministerul menţionează că, în perioada 2014 – 2020, România trebuie să atragă sume semnificative, pentru ca economia să beneficieze de un sprijin puternic din partea fondurilor UE atrase. Suplimentar, pentru a reduce cât mai mult riscul de a pierde bani din fondurile alocate pentru actuala perioadă de programare, autorităţile române lucrează la implementarea unor soluţii.














