Curtea Constituţională a României a constatat, acum câteva zile, că sunt neconstituţionale dispoziţiile din Codul fiscal privind impozitarea progresivă a pensiilor. Potrivit unui comunicat transmis Agerpres, în şedinţa din data de 19 decembrie 2024, CCR, în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 101 din Legea 227 /2015 privind Codul fiscal sunt neconstituţionale. „În esenţă, Curtea a constatat că, în ceea ce priveşte modalitatea de calcul a impozitului care se bazează pe partea contributivă şi pe partea necontributivă a pensiilor, precum şi pe doi indicatori variabili (câştigul mediu salarial brut şi câştigul mediu salarial net), textul nu precizează care este în concret modalitatea de calcul a părţii contributive, respectiv perioada la care se raportează partea contributivă a venitului din pensii, ceea ce determină încălcarea prevederilor art.1 alin. (5) din Constituţie”, se precizează în comunicat. De asemenea, Curtea a reţinut că raportarea la aceiaşi indicatori variabili se menţine şi în cazul pensiilor care au doar componentă necontributivă, respectiv pensiile militare. „Din moment ce indicatorii folosiţi în formula de calcul nu sunt constanţi, iar valoarea lor se stabileşte anual, odată cu adoptarea legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul respectiv, textul de lege criticat creează premisele pentru că pensia aflată în plată să fie permanent repusă în discuţie şi să fie supusă unei recalculări anuale, prin raportare la fiecare nou nivel al câştigului salarial mediu brut şi al câştigului salarial mediu net, ceea ce încalcă dispoziţiile art.1 alin. (3) şi (5), precum şi ale art.15 alin. (2) din Legea fundamentală”, spune instanţa constituţională. Totodată, Curtea a observat că legiuitorul are dreptul de a reglementa formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale statului, astfel cum rezultă din prevederile Legii fundamentale, însă acest drept este supus cerinţelor constituţionale referitoare la principiul legalităţii şi securităţii raporturilor juridice fiscale, în componenţa privind calitatea normelor.
Curtea a constatat că, în aceste condiţii, rămân aplicabile dispoziţiile Codului fiscal referitoare la cota de impozit de 10% aplicabilă fiecărei surse din fiecare categorie de venit impozabil.
Acasă Actualitate CCR constată că sunt neconstituţionale dispoziţiile din Codul fiscal privind impozitarea progresivă...