V. Stoica
Doi dintre cei mai experimentați și vocali consilieri locali ploieșteni – Paul Palaș (ALDE) și Gheorghe Sârbu (PNL) – au semnat, ieri, în prezența președintelui PSD Prahova, Virgiliu Nanu, dar și a primarului municipiului Ploiești, Andrei Volosevici, și a președintelui interimar al organizației PSD Ploiești, senator Laura Moagher, adeziunile la Partidul Social Democrat, în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc la sediul filialei municipale social-democrate.
Atât Sârbu, cât și Palaș sunt consilieri cu state vechi în cadrul Consiliului Local Ploiești, fiind, succesiv, președinți ai Comisiei de buget.
”O echipă trainică se formează alături de oameni care au aceleași valori și aceeași credință. Astăzi prezentăm doi noi membri care s-au alăturat echipei conduse de domnul președinte Virgiliu Nanu și de domnul primar Andrei Volosevici: domnul Palaș Alexandru Paul și domnul Sârbu Simion Gheorghe”, a anunțat Laura Moagher în debutul conferinței de presă. Virgiliu Nanu, la rândul său, a precizat că ambii consilieri locali ploieșteni au ales să vină alături de echipa PSD ”pentru a construi Ploieștiul pe care ni-l dorim cu toții”. ”Îl avem alături de noi pe Andrei Volosevici, primarul Ploieștiului, care a încercat foarte multe lucruri, numai că în Consiliul Local nu am reușit să găsim acel echilibru prin care să ducem toate proiectele la bun sfârșit”, a mai declarat Virgiliu Nanu, șeful social-democraților prahoveni, urându-le bun venit lui Paul Palaș și lui Gheorghe Sârbu, consilierii care se vor regăsi și pe lista viitorilor candidați la Consiliul Local Ploiești, la alegerile programate pentru 9 iunie.
Andrei Volosevici, primarul Ploieștiului și candidatul PSD la aceeași funcție, pentru mandatul 2024-2028, a apreciat decizia celor doi consilieri de a se alătura echipei PSD: ”Din punctul meu de vedere, ușor dar sigur începem să facem o echipă care cu adevărat să aibă o viziune nu de fiecare dată comodă pentru Executiv, dar una corectă și constructivă. (…) Am fost foarte încântat și este evident că a fost propunerea mea și trebuie să le mulțumesc celor doi consilieri că au venit alături de noi. Vorbesc despre singurii doi consilieri cu care puteai să ai o discuție coerentă în Comisia nr. 1 de buget finanțe. În rest, toată lumea cu ochii pe telefon, să vadă ce dictează ”Pinochio” Anastase și onorabilul ”baron Lamborghini”.
Gheorghe Sârbu, la rândul său, a ținut să explice de ce a făcut acest pas important: ”Eu am participat la campanii electorale și am câștigat majoritatea bătăliilor alături de Andrei Volosevici, încă din 2008, când am făcut parte din echipa dumnealui. Am fost în echipa sa și în 2012 și în 2016, dar și în 2020. (…) Văzând că nu se mai poate (n.n. – în PNL Prahova), am hotărât să am o discuție cu domnul Volosevici și i-am spus că vreau să vin lângă el. Vom face lucruri mărețe, alături de domnul Volosevici și domnul Nanu, atât în Ploiești, cât și în județ!”.
”Dincolo de partide și de doctrine, contează în primul rând omul. Calitatea și calibrul amenilor care formează o organizație, un partid. Sunt în politică de câțiva ani și am ales să mă alătur acestei echipe, atras fiind de calitatea umană și de calibrul oamenilor care formează această organizație. Nu-l cunosc de foarte mult timp pe domnul Nanu, însă am fost pur și simplu impresionat de seriozitatea, de disponibilitatea și de capacitatea de a face lucruri. Județul are nevoie de astfel de oameni, Ploieștiul are nevoie de o conexiune bună. O majoritate toxică, așa cum am avut noi în ultimii patru ani, din nefericire, cuplată direct la Consiliul Județean, fără să vadă interesele municipiului, a făcut foarte mult rău Ploieștiului. Mă adresez ploieștenilor aducându-le aminte că au fost aproape patru ani de continue dispute, un continuu război total inutil și în dezinteresul total al ploieștenilor”, a declarat Paul Palaș. Unul dintre exemplele date de consilierul local Paul Palaș a fost momentul 28 decembrie 2022 – ”un moment pe care nu am să-l uit niciodată. Situație disperată, nu mai aveam bani să alocăm pentru cumpărarea gazului (n.n. – pentru încălzire). Consiliul Județean a refuzat categoric să ne ajute. (…) A fost un moment foarte delicat, depășit cu brio de primarul Volosevici și cu sprijinul domnului prefect Virgiliu Nanu. Am fost la un pas de a rămâne fără căldură”.
La finalul conferinței de presă, în care primarul Volosevici i-a invitat pe ceilalți candidați la funcția de edil al Ploieștiului să participe la dezbateri publice ”pe proiecte, nu pe vorbe”, președintele PSD Prahova, Virgiliu Nanu, a anunțat că, în curând, cel mai probabil săptămâna viitoare, organizația prahoveană va face publice listele tuturor candidaților la alegerile locale din 9 iunie.