Vicepresedintele Partidului Social Democrat, Ilie Sarbu, a declarat ca „grupul de la Cluj nu exista in partid” si ca, de fapt, denumirea a reprezentat doar o sintagma. „Acest grup nu mai exista. El nici n-a existat ca un grup, ci ca sintagma, care a rezultat dintr-o reuniune a judetelor din Transilvania si Banat. Am fost taxati ca atare, asa s-a apreciat atunci”, a spus Sarbu. Cu toate acestea, el a recunoscut ca „exista si adevar in tot ceea ce se spune”, pentru ca prima intalnire a filialelor din Ardeal a avut loc la Cluj si a existat totodata un program al vicepresedintelui PSD Vasile Dancu. „Dar, dupa aceea, in discutiile care au urmat in PSD la Brasov (n.r. ianuarie 2006), toata lumea a zis ca grupul de la Cluj nu mai exista, se vorbea chiar de grupul de la Baita”, a mentionat Sarbu. Ilie Sarbu, care a fost catalogat de presa ca fiind membru al „grupului de la Cluj”, fapt recunoscut de acesta, a precizat ca presedintele PSD, Mircea Geoana, „nu este produsul acestui grup”. „Mircea Geoana este produsul a doua congrese – 2005 si 2006. Daca propunerea era doar a noastra, Mircea Geoana nu era presedintele PSD, desi filialele noastre aveau o pondere importanta”, a sustinut Ilie Sarbu. In final, el a subliniat ca sintagma „grupul de la Cluj” va ramane in PSD mai ales in discutiile unor colegi „care sunt, din cand in cand, nemultumiti”.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentLA INCHIDEREA EDITIEI
Articolul următorCAPCANELE LIMBII ROMANE