*57 de oameni – raniti in urma coliziunii a doua trenuri, la Madrid
57 de oameni au fost raniti in urma coliziunii a doua trenuri, ieri dimineata, la Madrid. 12 dintre acestia au fost transportati de urgenta la spital, iar ceilalti, care aveau leziuni superficiale au primit ingrijiri medicale la locul accidentului. Cele doua trenuri s-au ciocnit in jurul orei 9.00, ora Romaniei, o ora de varf la care locuitorii din suburbiile madrilene plecau spre serviciu. Un responsabil al companiei feroviare nationale a declarat ca unul dintre cele doua trenuri implicate in accident a efectuat manevra de garare cu spatele cu o viteza prea mare, lovind celalalt tren. In trenul care a garat gresit se aflau 1200 de oameni, majoritatea navetisti.

*Critici dure aduse la adresa lui Voronin

Afirmatiile facute de presedintele in exercitiu al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, la adresa adversarilor sai politici pun la indoiala nu doar nivelul sau de cultura, ci si starea sa psihica, a scris, ieri, publicatia electronica rusa Lenta.ru. Publicatia comenteaza ca, desi comunistii au la dispozitie resursa administrativa, o masinarie puternica de propaganda si chiar sustinerea Rusiei , toate aceste lucruri ar putea fi insuficiente. “Presedintele R.Moldova da semne clare de nervozitate. Dupa ce victoria comunistilor in alegeri s-a transformat in infrangere – opozitia a obtinut dizolvarea Parlamentului – liderul acestora se pare ca nu mai este atat de increzator in succes”. De asemenea, neincrederea lui Vladimir Voronin s-ar datora inclusiv temerii ca Rusia va miza pe un concurent mai moderat sau va organiza un scenariu de tipul “revolutiei portocalii”, considera Lenta.ru., pentru care nesiguranta lui Voronin este aratata si de numirea lui Iurie Rosca in functia de vicepremier, responsabil de coordonarea activitatii structurilor de forta, dar si de ultimele declaratii ale presedintelui in exercitiu, facute la conferinta de presa intitulata “Alegerile anticipate si statalitatea moldoveneasca”.