Zonele turistice turce, amenintate de foc
Doi oameni sunt dati disparuti in provincia turca Antalya, unde incendiile de vegetatie au mistuit deja 10.000 de hectare de padure. O mie de pompieri, asistati de avioane si elicoptere, au incercat sa tina focul sub control. Cinci sate au fost distruse de flacari si sute de oameni au fost evacuati. Sarcina echipelor de interventie este ingreunata de temperaturile ridicate si de rafalele puternice de vant. Focul ameninta zonele rezidentiale, inclusiv vechiul amfiteatru grec Aspendos, situat la 37 de kilometri de statiunea mediteraneana Side. Unii localnici sunt nemultumiti si dau vina pe autoritati, spunand ca pompierii nu au ajuns la timp in zonele afectate. Deocamdata, nu s-au semnalat victime iar autoritatile incearca sa afle cauza incendiilor. Provincia Antalya contine numeroase vestigii ale civilizatiei elene si este vizitata, anual, de circa sapte milioane de turisti.
Bosnia-Hertegovina nu recunoaste pasapoartele emise de Kosovo
Bosnia-Hertegovina nu recunoaste noile pasapoarte eliberate de autoritatile kosovare si cetatenii care poseda aceste documente de calatorie, cu insemne Kosovo, nu pot intra in Bosnia-Hertegovina si nici nu pot primi viza de intrare in tara.
Anuntul a fost facut de ministrul bosniac de Externe, Sven Alkalaj, care a adaugat ca politia bosniaca a transmis aceste instructiuni la toate consulatele Bosniei-Hertegovina.
Lovitura grea pentru Al-Qaida
Organizatia terorista al-Qaida a confirmat moartea unuia dintre expertii sai in arme chimice si biologice, Midhat Mursi al Sayid Umar, al carui deces fusese anuntat recent de oficialii pakistanezi, potrivit unui comunicat dat publicitatii ieri.
Umar, cunoscut si sub numele de Abou Khabab al-Masri, facea parte dintr-un grup de „eroi” care s-a alaturat „caravanei martirilor”, potrivit comunicatului semnat de Moustafa Abou al-Yazid, considerat drept unul dintre reprezentantii de rang inalt ai al-Qaida din Afganistan.
Autenticitatea comunicatului nu a putut fi confirmata imediat, insa textul a fost dat publicitatii pe un site utilizat foarte des de miscarile islamiste.
Reprezentantii serviciilor de securitate pakistaneze au afirmat ca Umar, un egiptean in varsta de 54 de ani, a fost ucis luni, in zonele tribale din Pakistan, intr-un atac cu racheta coordonat cel mai probabil de americani.
Localnicii au declarat ca atacul a fost desfasurat de la bordul unui avion american fara pilot.
In comunicat, datat la 30 iulie, al-Qaida nu precizeaza circumstantele mortii lui Umar. Insa, potrivit documentului, egipteanul isi dorea sa devina martir si in mai multe randuri a cerut sa fie mobilizat in operatiuni sinucigase.
Postul de televiziune CBS a anuntat la sfarsitul saptamanii ca numarul doi in ierarhia al-Qaida, egipteanul Ayman al-Zawahiri, a fost ranit in acelasi raid.
Talibanii pakistanezi au respins insa informatiile potrivit carora acesta ar fi fost ranit sau ucis in acelasi atac, in timp ce armata pakistaneza a declarat ca nu detine „nici o informatie” privind acest subiect.
Flacara olimpica a ajuns in nord-vestul Chinei
Ultimul purtator al tortei olimpice a parcurs 7,3 kilometri, in 90 de minute.
Ceremonia a debutat cu un minut de reculegere in memoria celor aproximativ 90.000 de victime ale cutremurului din 12 mai.
Primul purtator al tortei a fost o femeie politist, care a participat la activitatile de salvare si si-a pierdut zece rude in urma acestei catastrofe.
Initial, flacara olimpica urma sa ajunga in provincia Sichuan la 15-18 iunie.
Insa, aceasta a fost grav afectata de un cutremur devastator.
Seismul a avut loc pe 12 mai si a fost de aproape 7 grade pe scara Richter.