AXIOMA
Axioma reprezinta un fenomen deosebit si poate irepetabil in peisajul presei prahovene. Revista s-a nascut, in principal, din impactul cu urmari extrem de fericite dintre doua personalitati foarte diferite ca varsta, temperament, orientare, profesiune, preocupari, dar ambele pline de talent, dragoste pentru cultura, capacitate de a grupa in jurul lor talente si a le mentine unite.
Cel mai in varsta era Ieronim Tataru care, in perioada conceperii si lansarii revistei, se pregatea sa implineasca 63 de ani. El incheiase o stralucita cariera didactica, mai predand, totusi, in invatamantul liceal si superior. Fusese profesor, inspector scolar, directorul Casei Corpului Didactic, dar avea si o bogata experienta publicistica.
Publicase multe articole in presa curenta, si, mai ales, in cea de specialitate (in mod deosebit in „Limba si literatura”, „Buletinul Societatii de Stiinte Filologice” etc.) A si redactat si condus cateva publicatii „Buletinul informativ al Inspectoratului scolar Prahova” sau „Scoala Prahovei”, iar la Casa Corpului Didactic, a fost editorul, prefatatorul si redactorul, a nenumarate culegeri de materiale stiintifice, metodice, educative, la care a si colaborat si care au situat institutia pe care o conducea pe primul loc in tara. Revenit la catedra, la Colegiul National „I.L.Caragiale”, a sprijinit din plin activitatea publicistica a scolii si a devenit presedintele Societatii internationale „I.L.Caragiale”. Ca o incoronare a intregii sale activitati, Ieronim Tataru simtea nevoia, o imperioasa nevoie, de a fi in redactia si in conducerea unei publicatii, dar a unei altfel de publicatii decat cele la care activase pana atunci. Poate ca nu putea defini exact revista vizata, dar ii intuia dimensiunile si forta. Axioma, inexistenta inca, ii era absolut necesara lui Ieronim Tataru.
In aceeasi perioada de zamislire a „Axiomei”, Marian Ruscu tocmai implinise 50 de ani.
Debutase de mult timp ca poet, lucrase cativa ani in turism si in acel moment era proprietarul unei tipografii moderne si prospere, pe care o implica in opere culturale generoase.
Mai avea, insa, si o scurta, dar deloc saraca, experienta editoriala. Inca din adolescenta, nu numai ca a publicat in revista Liceului „Mihai Viteazuul”, numita „Muguri”, dar s-a si implicat in elaborarea si editarea ei.
Odata cu infiintarea si dezvoltarea tipografiei „Premier”, el s-a avantat cu indrazneala si cu o pricepere, mereu sporita, in publicistica. Pe langa cele peste 300 de volume editate, el a imprimat o serie de periodice (fie anumite numere din ele, fie intreaga lor aparitie), pe unele dintre ele le-a si condus si chiar le-a initiat.
Cea mai importanta dintre acestea a fost „Curentul”, devenita, de la nr.7 „Concurentul”. A fost o revista frumoasa, ingrijit tiparita si cu un continut valoros. Marian Ruscu a avut puterea de a strange in jurul sau o serie de oameni, unii de oarecare notorietate, altii necunoscuti chiar in plan local. Marian Ruscu a reusit sa-i faca pe acesti colaboratori sa ramana fiecare el insusi, dar sa-si insuseasca un anumit spirit de echipa, o anumita orientare a tuturor. Desigur, aceasta publicatie care incepuse sa aiba succes si ecou a fost pentru Marian Ruscu si o buna scoala la care a deprins modul de realizare a unei reviste. Dupa o jumatate de an, el a inceput sa doreasca o astfel de publicatie, fara niciun fel de implicatii politice.
Marian Ruscu a mai prluat editarea, in al doilea an de aparitie, a revistei de satira si umor „Cacealmaua”, sau in cel de al cincilea an a revistei de cultura „Sinteze”.
A imprimat la „Premier” si alte reviste ca „Revista noua”, „Pagini urlatene”, „Fantana din Sirna” in a caror redactare nu s-a amestecat, aratandu-si doar priceperea „tehnica” si generozitatea.
Dar toata aceasta experienta publicistica l-a pregatit doar pe Marian Ruscu, i-a aratat doar ce poate face si cam cum ar trebui sa arate publicatia pe care o dorea, aspiratiile nefiindu-i, totusi, perfect clare. Cu alte cuvinte, simtea nevoia a ceea ce avea sa fie AXIOMA, si astepta momentul cand, pe deplin lamurit, se putea avanta.
Paul D.POPESCU
