Procurorii Parchetului General au inceput urmarirea penala pe numele presedintelui PRM, Corneliu Vadim Tudor, pentru ultraj si nerespectarea unei hotarari judecatoresti, in dosarul privind evacuarea sediului partidului, a declarat, ieri, avocata Mariana Stefan. Pe de alta parte, vicepresedintele PRM, Marius Marinescu, audiat, ieri, in calitate de martor in dosar, a precizat, la plecarea de la Parchetul General, ca liderul partidului se va prezenta astazi la Parchet, pentru a fi la randul sau audiat.Totodata, Marius Marinescu a amintit ca Vadim Tudor are o mana rupta dupa incidentele din 4 ianuarie, de la evacuarea imobilului din strada Emile Zola din Capitala, in timp ce alti doi membri ai PRM au fost spitalizati. Unul dintre acestia este chiar fratele liderului PRM, Marcu Tudor, caruia i s-a facut rau in urma altercatiei pe care a avut-o, in fata sediului partidului, cu politistii care l-au impiedicat sa intre in cladire. Marinescu a calificat evacuarea sediului partidului drept un abuz si “viol de domiciliu”. Mai mult, a adaugat vicepresedintele PRM, “toata aceasta actiune nu face decat sa il propulseze pe domnul presedinte (Corneliu Vadim Tudor, n.r.) la Cotroceni”. Vicepresedintele PRM, Marius Marinescu, s-a prezentat, ieri dimineata, la Parchetul General, unde a fost citat in calitate de martor, in dosarul deschis pentru ultraj si nerespectarea unei hotarari judecatoresti pe numele lui Corneliu Vadim Tudor, in legatura cu evacuarea sediului partidului. “Procurori ai Sectiei de Urmarire Penala si Criminalistica din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie s-au sesizat din oficiu, pe data de 5 ianuarie 2011, in cazul privind evacuarea Partidului Romania Mare din sediul din strada Emile Zola nr. 2, sector 1, Bucuresti, sub aspectul savarsirii infractiunilor de ultraj si nerespectarea hotararilor judecatoresti de catre Corneliu Vadim Tudor”, au declarat reprezentanti ai Parchetului. “Din continutul rapoartelor a rezultat faptul ca, pe parcursul derularii procedurii de punere in executare a hotararii mai sus mentionate, numitul Corneliu Vadim Tudor, europarlamentar, presedintele Partidului Romania Mare, a amenintat in mod direct executorul judecatoresc, precum si pe unii dintre politisti, a exercitat asupra acestora acte de violenta, a intrebuintat in mod nemijlocit cuvinte insultatoare la adresa persoanelor sus-mentionate, impotrivindu-se in acest fel la executarea unei hotarari judecatoresti”, au mai spus reprezentantii Parchetului General.Reamintim ca evacuarea sediului PRM din 4 ianuarie nu a fost nici pe de parte lipsita de incidente, asa cum era de asteptat. Liderul PRM Corneliu Vadim Tudor a mers pana intr-acolo incat l-a stropit cu apa pe executorul judecatoresc, dupa ce, initial, i-a adresat nenumarate injurii.














