La fel ca si in anul recent incheiat, si in 2011 Camera de Comert si Industrie Prahova organizeaza, contra cost, o serie de cursuri de calificare sau specializare in diverse meserii cerute de piata muncii locale. Este vorba, in total, despre 19 asemenea cursuri – incepand cu cele de calificare intr-o anumita meserie (cum ar fi cea de vanzator in magazine si piete agroalimentare) si continuand cu cele de specializare (cum ar fi manager de resurse umane, auditor in domeniul calitatii, expert in achizitii publice sau in accesarea fondurilor europene).
Toate cursurile mentionate, predate de catre lectori autorizati, sunt acreditate de catre Ministerul Muncii si Ministerul Educatiei, iar la finalul acestora fiecare cursant primeste, in urma promovarii examenului de absolvire, un atestat privind calificarea in meseria dorita.
Desi, in principiu, au fost stabilite perioadele de desfasurare a cursurilor, acestea pot suferi eventuale modificari pe parcurs, in functie de numarul persoanelor inscrise sau de cererea expresa a acestora. Informatii suplimentare pot fi obtinute de catre cei interesati la telefon 0244/596.369, fax 0244/512.552 sau e-mail: curs@cciph.ro.
C.D.














